Criză profundă în sectorul producţiei de lapte
Circa 90% din laptele – materie primă folosit pentru produsele lactate din Republica Moldova este preluat de la persoanele fizice, fermele autorizate oferind o cantitate redusă de lapte. O spune președintele Asociației „Lapte”, Carolina Linte, potrivit căreia până la război, Ucraina asigura Republica Moldova cu cea mai mare cantitate de produse lactate, acum produsele din

Percheziții la cel mai important importator de carne din Republica Moldova
Ofițerii Direcției Investigații Complexe a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, desfășoară percheziții la sediile a patru companii ale aceluiași proprietar, care realizează cea mai mare parte a importului de carne în Republica Moldova. „În urma unor achiziții de control s- a depistat că, carnea plasată spre comercializare este infectată cu bacterii.Cu

Companiile poloneze împărtășesc soluții inovatoare cu instituțiile din Moldova
Nouă companii poloneze vor colabora cu instituții din Republica Moldova pentru a implementa soluții inovatoare în cadrul celui de-al cincilea apel de propuneri al Fondului Polonez pentru Inovații, implementat de PNUD. Fiecare inițiativă selectată a primit până la 40.000 dolari SUA și se va desfășura în perioada decembrie 2022 – iunie 2023. Obiectivul actualei ediții

Programul „Satul European”: Proiecte în valoare de circa 59 milioane de lei
Un număr de 51 de proiecte din cadrul Programului Național „Satul European” au fost finalizate cu succes în anul 2022. Valoarea totală a acestora este de circa 59 de milioane de lei. Totodată, 251 de primării au primit banii pentru lucrările efectuate. Din numărul total de 492 de proiecte, incluse în Documentul unic de program

Prioritățile MAIA în 2023: „Trebuie să ne pregătim serios de fondurile de preaderare”
În anul 2023, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare își propune să adopte mai multe politici prin care cadrul legal național să fie armonizat la cel european, iar accesul fermierilor la finanțări bugetare sau externe să fie facilitat. Intervențiile, ce se conțin în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023, au fost supuse consultărilor publice

Andrei Spînu admite că ar putea vizitat de procurori
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, nu exclude că s-ar putea trezi cu procurorii la ușă. Totuși, demnitarul declară că nu are de ce se teme, fiind convins de corectitudinea deciziilor luate și a politicilor promovate. Potrivit lui, criza energetică a fost eficient gestionată. Totodată, solicitat să spună dacă se așteaptă să fie vizitat

Producătorii de mere beneficiază de consultanță americană gratuită în crearea cooperativelor de marketing
Producătorii moldoveni de mere beneficiază în perioada 16-28 ianuarie de consultanță gratuită în crearea cooperativelor de marketing din partea unui voluntar al Programului USAID „Farmer-to-Farmer”, implementat de CNFA Moldova. Bruce Bailey dispune de o vastă experiență în dezvoltarea agriculturii și asigurarea securității alimentare într-o serie de state din Asia și Africa. Expertul va asista în

Premier Energy, aplicație pentru verificarea compensațiilor la energia electrică
Premier Energy a lansat o aplicație, prin care consumatorii casnici pot consulta valoarea compensațiilor, începând cu luna noiembrie, care sunt reflectate în factura emisă în luna decembrie. Astfel, pentru a verifica sumele compensațiilor trebuie de indicat numărul locului de consum din factura de energie electrică. Este de menționat că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică

ANRE: Carburanții se scumpesc din nou
Marți, 17 ianuarie, un litru de motorină va costa cu 13 bani mai mult decât astăzi și va fi comercializat cu 23 de lei și 94 de bani, iar cel de benzină va fi de 24 de lei și 20 de bani, în creștere cu 17 bani. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE),

Euro crește, dolarul mai puțin. Rata de schimb stabilită de BNM
Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru luni, 16 ianuarie, un curs mai ieftin pentru dolar și mai scump pentru euro. Astfel, un dolar american va putea fi cumpărat astăzi cu 19,13 lei, iar un euro – cu 20,69 lei. Potrivit BNM, rubla rusească va costa 0,28 lei, iar hrivna ucraineană – 0,51 lei,
Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:
Articole recente
- BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova
- GPT-6 Astra a dat dovadă de „frustrare extremă” după ce un Creeper i-a distrus progresul în Minecraft
- Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale
- Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât
- Drum transformat în capcană pentru șoferi: Autobuzele școlare, în pericol după ploi

Serviciile de finanțare participativă vor fi accesibile pentru mediul de afaceri din Moldova
Sectorul privat din Republica Moldova va putea accesa finanțare alternativă celei bancare prin instrumente de crowdfunding sau finanțare participativă. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Astfel, procesul de finanțare a afacerilor se va democratiza, iar antreprenorii vor putea atrage investiții direct de la cetățeni,

Băncile comerciale ar putea oferi servicii de finanțare mai atractive pentru fermieri
Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a avut o întrevedere cu reprezentanții unei instituții financiare din țara noastră, pentru a discuta despre politicile statului pe termen scurt și mediu în domeniul agriculturii, despre potențialul instituției bancare de a sprijini aceste politici și despre elaborarea unor instrumente de finanțare mai atractive pentru businessul agrar în noul

Scârbă mare pentru Andrei Năstase, care a votat pentru PUZ-uri
Cancelaria de Stat a notificat în instanțele de judecată cele 6 Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) votate la sfârșitul anului trecut, de Consiliul Municipal Chișinău (CMC), anunță ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care spune că „niciunul dintre aceste PUZ-uri nu a avut aviz general pozitiv de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii