Programul „Satul European”: Proiecte în valoare de circa 59 milioane de lei

Share

Un număr de 51 de proiecte din cadrul Programului Național „Satul European” au fost finalizate cu succes în anul 2022. Valoarea totală a acestora este de circa 59 de milioane de lei. Totodată, 251 de primării au primit banii pentru lucrările efectuate.

Din numărul total de 492 de proiecte, incluse în Documentul unic de program (DUP) 2022-2023, 490 de proiecte sunt cu finanțarea aprobată. Drept urmare, în perioada septembrie – decembrie 2022, ONDRL a monitorizat procesul de implementare a proiectelor și a înregistrat – 51de proiecte finalizate, iar 313 proiecte, sunt în derulare.

Alte 113 proiecte, sunt în proceduri de achiziții publice, în timp ce 13 proiecte nu s-au lansat în proceduri de achiziții publice. Două proiecte au fost excluse din DUP, deoarece costurile au fost constatate – neeligibile.

În anul 2022, suma mijloacelor financiare debursată pentru proiectele de dezvoltare locală, este de aproximativ 344 milioane lei, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Aceasta constituie 18 % din valoarea totală de 1,8 miliarde de lei. Respectiv, această sumă a intrat în conturile a 251 de primării, pentru lucrările efectuate.

Programul național „Satul European” cuprinde 490 de proiecte de dezvoltare locală, cu o valoare totală de circa două miliarde de lei, în perioada 2022 – 2023.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share