Serviciile de finanțare participativă vor fi accesibile pentru mediul de afaceri din Moldova

Share

Sectorul privat din Republica Moldova va putea accesa finanțare alternativă celei bancare prin instrumente de crowdfunding sau finanțare participativă. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Astfel, procesul de finanțare a afacerilor se va democratiza, iar antreprenorii vor putea atrage investiții direct de la cetățeni, prin intermediul platformelor electronice.

„Prin crearea cadrului legal pentru crowdfunding vom putea oferi micilor antreprenori surse alternative de finanțare, iar cetățenilor – noi instrumente investiționale. Astfel, vom impulsiona dezvoltarea unui sector în ascensiune în occident, care de mult timp era așteptat și în Republica Moldova. Totuși, statul va oferi în continuare sprijin prin intermediul Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului, care a venit cu multe programe noi în ultimul timp”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița, în ședința Guvernului.

Potrivit documentului, activitățile de business se vor desfășura pe platforme electronice și prin mijloace sigure de identificare, ceea ce va duce la evitarea procedurilor birocratice, iar plățile și tranzacțiile procesului de finanțare participativă vor avea loc exclusiv prin virament bancar și instrumente de plată oferite de societățile de plată.

Serviciile de finanțare participativă au printre obiective: promovarea dezvoltării durabile a IMM-urilor prin îmbunătățirea mediului juridic și economic; asigurarea și creșterea competitivității și performanțelor întreprinderilor mici și mijlocii; crearea unui mediu investițional atractiv pentru IMM-uri; dezvoltarea economiei prin dezvoltarea companiilor care, la rândul lor, atrag investiții mai mari, achită impozite mai mari, creează noi locuri de muncă, ceea ce conduce la creșterea nivelului de trai al populației.

Finanțarea participativă sau crowdfundingul reprezintă o modalitate de democratizare și extindere a accesului la capital, facilitând astfel comunitatea investițională în selectarea sectoarelor antreprenoriale ale economiei care necesită fonduri de capital și care, de altfel, au acces limitat la sursele de finanțare tradițională.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share