95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare
Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Crap de 52 de kilograme, prins în Ungaria: ar putea fi un nou record mondial
Un pescar englez a prins un crap comun de 52 de kilograme într-un lac privat din Ungaria, depășind potențialul record mondial anterior, de 51,2 kilograme. Captura a fost realizată de Ash Egarty, în vârstă de 32 de ani, pe lacul Euro Aqua, situat în apropierea lacului Balaton. Peștele a fost cântărit, fotografiat și eliberat ulterior

Viitorul școlilor sportive din Chișinău, în centrul unui forum municipal
Dezvoltarea școlilor sportive, identificarea tinerelor talente și îmbunătățirea condițiilor de pregătire a sportivilor au fost principalele teme ale unui atelier organizat la Chișinău, în cadrul Forumului Municipal al Învățământului Extrașcolar. Evenimentul s-a desfășurat pe 28 octombrie, la Școala Sportivă „Speranța”, cu genericul „Școlile sportive – priorități, provocări și performanțe”. La discuții au participat specialiști din

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea
Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi
Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Diaspora a transferat 1,35 miliarde de dolari în Republica Moldova în primele opt luni ale anului
Moldovenii stabiliți peste hotare au transferat în Republica Moldova 1,35 miliarde de dolari în perioada ianuarie–august 2026. Numai în luna august, transferurile au însumat aproape 166 de milioane de dolari, cu aproximativ 19,5 milioane de dolari mai puțin decât în iulie, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM). În august, volumul transferurilor a constituit 165,91

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT
Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Polițiștii de frontieră au concurat la campionatul de sambo: cine sunt câștigătorii
42 de polițiști de frontieră din toate subdiviziunile teritoriale au participat, pe 16 octombrie, la campionatul intern de sambo, desfășurat la Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale. Competiția s-a desfășurat în șapte categorii de greutate. La categoria de până la 58 kg, primul loc a fost ocupat de Vasile Stavila, iar la 64 kg

Din 2027, ora oficială a lumii se schimbă: ce trebuie să știm
Din 20 mai 2027, sistemul internațional de măsurare a timpului urmează să fie modificat, prin renunțarea la ajustările periodice ale Timpului Universal Coordonat (UTC) cu secunde intercalare. Măsura urmărește să reducă riscurile de erori în sistemele informatice, rețelele de comunicații și infrastructura energetică, care depind de sincronizarea precisă a ceasurilor. Din 1972, au fost adăugate

Moldovenii de până la 55 de ani ar putea fi chemați la instruire militară pentru 500 de lei pe lună
Cetățenii Republicii Moldova cu vârsta de până la 55 de ani ar putea fi chemați la instruire militară timp de 42 de zile, urmând să primească o indemnizație de 500 de lei pe lună. Inițiativa Ministerului Apărării se află în faza de proiect și ar urma să completeze formele existente de pregătire militară. Noul mecanism
Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări
Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie
Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby
Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului