Plahotniuc anunță că se întoarce în Republica Moldova pentru a-și demonstra nevinovăția: „Autoritățile au motive să se teamă de adevăr”

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a declarat că a inițiat oficial procedura de extrădare din Grecia și intenționează să revină în Republica Moldova pentru a-și demonstra nevinovăția în fața justiției. Anunțul a fost transmis public printr-un comunicat emis de avocații săi. Potrivit acestora, Plahotniuc a semnat, încă din 25 iulie, documentele

Kovesi trage un semnal de alarmă: „Mafiile italiană și chineză sunt active în România și implicate inclusiv în fraude legate de PNRR”

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, avertizează într-un interviu recent că România a devenit un „teritoriu fertil” pentru grupările mafiote internaționale, în special cele italiene și chineze. Aceasta a subliniat că infracțiunile comise de aceste rețele nu se mai limitează la un singur stat și că fraudele cu TVA au devenit una dintre cele mai

Trotuar de 5 milioane se rupe sub pași. Primăria promite reparații, cetățenii acuză bătaie de joc

Trotuarul din fața Centrului de Excelență „Ștefan Neagă” din Chișinău, recent reabilitat cu aproape 5 milioane de lei din bugetul municipal, a început deja să se deterioreze, la doar câteva săptămâni după finalizarea lucrărilor. Locuitorii din zonă acuză lucrări de mântuială, în timp ce autoritățile promit că firma responsabilă va remedia daunele fără costuri suplimentare

Nicușor Dan, atac dur la adresa Justiției: „Cazurile grave sunt tratate birocratic. Nu există mintea limpede”

Președintele României, Nicușor Dan, a lansat miercuri un val de critici la adresa sistemului judiciar, acuzând în special activitatea parchetelor, despre care a spus că este dominată de birocrație, lipsă de prioritizare și o gestionare managerială deficitară. Declarațiile au fost făcute în contextul unei conferințe de presă în care șeful statului a abordat și problema

Plahotniuc acceptă extrădarea în Republica Moldova. Avocatul său acuză autoritățile de tergiversare

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a anunțat că fostul lider al Partidului Democrat a semnat voluntar actele necesare pentru extrădarea sa în Republica Moldova. Potrivit acestuia, documentele au fost semnate încă de săptămâna trecută, însă, din cauza procedurilor diferite din Grecia, acestea au ajuns la procurorii moldoveni abia pe 29 iulie. Rogac respinge ferm

Maia Sandu recunoaște că folosește ChatGPT pentru probleme cotidiene, dar nu pentru declarații oficiale

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat recent, într-un interviu pentru NewsMaker.md, că utilizează uneori inteligența artificială, în special aplicația ChatGPT, pentru a obține rapid soluții la probleme de zi cu zi. „Uneori folosesc ChatGPT, îi acord mai multe întrebări, precum să rezolv unele probleme sau cum să folosesc treburi casnice sau soluții pentru telefon.

Avertisment din cosmos? Obiectul interstelar 3I/ATLAS ar putea fi o navă extraterestră care se apropie de Pământ

Un obiect misterios, botezat 3I/ATLAS, de dimensiunea Manhattanului și având o viteză de peste 60 km/s, traversează în prezent Sistemul Solar și a stârnit neliniște în rândul oamenilor de știință. Descoperit recent și confirmat la începutul lunii iulie, acesta este doar al treilea obiect interstelar observat vreodată, iar un raport semnat de reputatul astrofizician Avi

29 iulie – Ziua Imnului Național al României, simbol al demnității și unității naționale

România marchează astăzi, 29 iulie, Ziua Imnului Național – „Deșteaptă-te, române!”, simbol al luptei pentru libertate și unitate națională, cântat pentru prima dată oficial în urmă cu 177 de ani, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în plin avânt revoluționar. Instituită prin Legea nr. 99/1998, această zi este celebrată anual prin ceremonii publice, manifestări cultural-educative

SIS interzice intrarea în țară a unor persoane cu legături cu gruparea criminală Șor și activități pro-ruse

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova a anunțat aplicarea unei interdicții de intrare pe teritoriul țării pentru mai multe persoane suspectate de legături cu gruparea criminală Șor și de implicare în acțiuni care subminează ordinea constituțională. Potrivit instituției, măsura a fost luată în contextul unui eveniment planificat, caracterizat de lipsă de transparență

Cod Galben de instabilitate atmosferică: ploi torențiale, grindină și descărcări electrice amenință întreaga țară

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteorologică de Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă de luni, 28 iulie, ora 17:00, până marți, 29 iulie, ora 18:00. Potrivit meteorologilor, pe arii extinse sunt prognozate averse însoțite de descărcări electrice, cu posibilitatea apariției grindinei și a vijeliilor. În unele zone, cantitățile de precipitații pot ajunge

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Raportează!

Cod roșu de bronzat: Moldova topește termometrul!

Cerul dă cu variabilul, dar căldura nu glumește. Moldova începe săptămâna cu temperaturi demne de tigaia bunicii: între 30 și 35 de grade, iar umiditatea își face de cap în jur de 55-60%, exact cât să ne simțim ca într-un saună cu vedere la Bălți. Vântul bate timid din nord-vest, ca un ventilator de birou

Creștinii ortodocși de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfânta Maria Magdalena și pe Marele Mucenic Foca – zi de rugăciune și tradiții străvechi

4 august aduce în calendarul bisericesc al creștinilor ortodocși de stil vechi prăznuirea a două mari figuri sfinte: Sfânta Maria Magdalena, considerată „apostola apostolilor”, și Marele Mucenic Foca, protector împotriva incendiilor și al arșiței. Sărbătoarea este marcată cu evlavie în mai multe localități, unde se oficiază slujbe speciale, iar unele biserici își celebrează hramul. Potrivit

Revenirea lui Plahotniuc – între extrădare și scenarii geopolitice. Experții: „Un posibil proiect al Kremlinului”

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, reținut recent în Grecia, a declarat că dorește să revină în Republica Moldova pentru a-și dovedi nevinovăția. Deși afirmă că a cerut oficial extrădarea, experții și oficialii politici avertizează că revenirea sa ar putea fi parte a unui plan orchestrat la Moscova, menit să destabilizeze

Share