Autoritățile armene au început să înmâneze citații pentru participarea la exerciții militare cetățenilor care sosesc din Rusia pentru a participa la alegerile parlamentare programate pentru 7 iunie. Anunțul a fost făcut de adjunctul șefului aparatului premierului Armeniei, Taron Chahoyan, care a precizat că persoanele obligate prin lege să efectueze serviciul militar vor fi chemate la instruiri militare cu durata de 25 de zile.
Potrivit oficialului, cetățenii Armeniei care intră în țară prin aeroportul din Erevan sau prin punctele de frontieră și se încadrează în categoria rezerviștilor pot fi convocați la exercițiile militare desfășurate în perioada 31 martie – 19 iunie 2026. Refuzul participării poate atrage răspundere penală.
Ministrul Apărării al Armeniei, Suren Papikyan, a declarat că măsura nu îi vizează exclusiv pe armenii veniți din Rusia, ci pe toți cetățenii cu obligații militare care sosesc din străinătate, inclusiv din Franța, Statele Unite și alte state.
Decizia survine pe fondul unor tensiuni politice accentuate înaintea scrutinului parlamentar. La alegeri participă partidul de guvernământ „Contractul Civil”, condus de premierul Nikol Pașinian, blocul „Armenia” al fostului președinte Robert Kocearian, formațiunea „Armenia Puternică”, asociată omului de afaceri Samvel Karapetian, precum și alte partide de opoziție.
Anterior, agenția Reuters a relatat, citând surse apropiate situației, că autoritățile ruse ar fi încurajat mobilizarea cetățenilor armeni aflați pe teritoriul Federației Ruse pentru a participa la alegerile din Armenia. Potrivit surselor, Moscova ar urmări influențarea rezultatului scrutinului în contextul relațiilor tot mai tensionate cu guvernul lui Nikol Pașinian.
Relațiile dintre Erevan și Moscova s-au deteriorat în ultimii ani, pe fondul apropierii Armeniei de Uniunea Europeană. Guvernul armean a inițiat în acest an proceduri de integrare europeană și a găzduit reuniuni importante ale comunității politice europene, măsuri care au generat reacții critice din partea Kremlinului.
În paralel, Rusia a introdus restricții comerciale pentru mai multe produse armene și a avertizat asupra posibilei revizuiri a cooperării economice și energetice cu Erevanul.




