29 iulie – Ziua Imnului Național al României, simbol al demnității și unității naționale

Share

România marchează astăzi, 29 iulie, Ziua Imnului Național – „Deșteaptă-te, române!”, simbol al luptei pentru libertate și unitate națională, cântat pentru prima dată oficial în urmă cu 177 de ani, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în plin avânt revoluționar.

Instituită prin Legea nr. 99/1998, această zi este celebrată anual prin ceremonii publice, manifestări cultural-educative și evenimente cu caracter științific și evocator, organizate de autoritățile centrale și locale, dar și de instituțiile din domeniul apărării și ordinii publice.

Imnul, ale cărui versuri aparțin lui Andrei Mureșanu și a cărui muzică a fost compusă de Anton Pann, a devenit un cântec emblematic încă din timpul Revoluției de la 1848. De-a lungul istoriei moderne, „Deșteaptă-te, române!” a fost un simbol al curajului și al speranței, fiind cântat în momente-cheie precum Războiul de Independență și cele două războaie mondiale.

În perioada regimului comunist, imnul a fost interzis, iar interpretarea lui era pedepsită cu închisoare. Cu toate acestea, pe 22 decembrie 1989, în timpul Revoluției anticomuniste, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat din nou, însoțind miile de români care au cerut libertate și democrație. Sub presiunea acelor momente istorice, imnul a fost adoptat oficial după Revoluție și consacrat prin Constituția din 1991 ca simbol național, alături de drapel, stemă și sigiliu.

În semn de omagiu, Banca Națională a României a emis în 1998 monede din aur dedicate imnului, marcând astfel un secol și jumătate de la Revoluția de la 1848.

Astăzi, „Deșteaptă-te, române!” rămâne nu doar un imn, ci o chemare la demnitate, vigilență și iubire de neam – un simbol viu al conștiinței naționale.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share