Vitalie PERCIUN: „Am reușit să ne dublăm cifra de afaceri și să consolidăm încrederea gamerilor din Moldova în produsele originale PlayStation”
Interviu cu Directorul Energy One SRL, Distribuitorul Oficial Sony PlayStation în Republica Moldova – Bună ziua, domnule Perciun! După exact un an de la primul nostru interviu, revenim cu o nouă lansare spectaculoasă: PlayStation 5 Slim „Ghost of Yōtei Gold Limited Edition”. Cum ați descrie această ediție specială? Bună ziua! Este o adevărată bucurie să

Transnistria primește zilnic până la 1,5 milioane de metri cubi de gaze, anunță ministrul Energiei Dorin Junghietu
Regiunea transnistreană continuă să beneficieze de livrări semnificative de gaze naturale, între 1,2 și 1,5 milioane de metri cubi pe zi, volum echivalent cu cel din perioada estivală, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, într-un interviu acordat presei. Potrivit oficialului, aceste cantități permit regiunii de la estul Nistrului să mențină o producție limitată de energie

Parlamentul European interzice folosirea termenilor „friptură”, „cârnați” sau „hamburger” pentru produsele fără carne
Parlamentul European a adoptat miercuri, 8 octombrie, o lege care interzice utilizarea unor termeni asociați în mod tradițional cu produsele din carne – precum „friptură”, „cârnați” sau „hamburger” – pentru alimentele care nu conțin carne. Decizia a fost luată cu 355 de voturi pentru și 247 împotrivă, însă textul urmează să fie negociat în continuare

Comerțul dintre Republica Moldova și România a depășit pragul de 3 miliarde de euro: parteneriat economic în expansiune
Schimburile comerciale dintre Republica Moldova și România continuă să înregistreze o dinamică pozitivă, ajungând la o valoare totală de aproximativ 3 miliarde de euro, potrivit datelor prezentate de ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă. România se menține astfel printre principalii parteneri comerciali ai țării noastre, consolidându-și rolul de punte strategică între economia moldovenească și

BYD, creștere explozivă în Marea Britanie: vânzări mai mari cu 880% și o cotă de piață de 3,6%
Gigantul chinez de vehicule electrice BYD a raportat o creștere spectaculoasă a vânzărilor în Marea Britanie, care au urcat cu 880% în septembrie 2025 față de aceeași lună a anului trecut. Cu 11.271 de unități vândute, Regatul Unit a devenit cea mai mare piață a companiei în afara Chinei, potrivit datelor citate de BBC. Modelul

România, între liderii creșterii hoteliere din UE: Bucureștiul ajunge din urmă Viena și Praga, dar rămâne în urmă la turiști străini
Industria ospitalității din România traversează una dintre cele mai dinamice perioade din ultimii ani. Potrivit unei analize Colliers bazate pe datele Eurostat, în primul semestru al anului 2025, cifra de afaceri a sectorului hotelier a crescut cu 19%, plasând România pe locul al treilea în Uniunea Europeană, după Grecia (35%) și Ungaria (22%). Creșterea a

Fermierii pot solicita finanțare pentru modernizarea fermelor zootehnice până la sfârșitul anului
Fermierii din Republica Moldova, activi în sectorul zootehnic, pot depune cereri de finanțare pentru dezvoltarea și modernizarea fermelor de bovine, ovine și caprine, destinate producției de lapte, carne sau pentru sisteme mixte. Perioada de aplicare este deschisă între 20 octombrie și 31 decembrie 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Sprijinul financiar este oferit în

UE vizează criptomoneda A7A5, creată de Ilan Șor și banca rusă PSB, printr-un nou pachet de sancțiuni
Uniunea Europeană pregătește un nou set de sancțiuni care vizează criptomoneda A7A5, un proiect digital dezvoltat de oligarhul fugar Ilan Șor împreună cu Promsvyazbank (PSB) – bancă de stat rusă implicată în finanțarea complexului militar al Federației Ruse. Informația a fost dezvăluită de Bloomberg, care citează documente interne consultate de publicație. Potrivit sursei, Bruxelles-ul propune

Republica Moldova, parte oficială a Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA): transferuri mai rapide, sigure și ieftine în euro
De astăzi, Republica Moldova devine operațional parte a Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA – Single Euro Payments Area), infrastructura europeană care reunește 41 de țări și permite transferuri în euro rapide, sigure și la costuri reduse, chiar zero. Aderarea la SEPA reprezintă un pas major în integrarea financiară a Republicii Moldova în spațiul

Moldovenii vor afla în decembrie noul tarif la gazele naturale
Populația va cunoaște în luna decembrie dacă tariful la gazele naturale va fi redus sau majorat. Anunțul a fost făcut de directorul general interimar al „Energocom”, Eugeniu Buzatu, într-o declarație pentru bani.md. Potrivit acestuia, până atunci, compania va transmite către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) calculele privind costul de achiziție al gazului, iar
Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:
Articole recente
- Scandal electoral în Armenia: alegătorii sosiți din Rusia riscă dosare penale dacă refuză convocarea militară
- Alarmă în Moldova: escrocii au furat peste 270 de milioane de lei. Parlamentul intervine cu o comisie specială
- Jardan: O eventuală decizie a CSJ privind cele peste 800 de biserici nu va duce la evacuări sau suspendarea slujbelor
- SUA notifică NATO că își schimbă contribuția în Alianță: Europa, chemată să preia principala responsabilitate pentru propria apărare
- Coletele de pe Temu și AliExpress vor putea fi taxate cu TVA de la 1 octombrie. Gavriliță: „TVA-ul trebuie să fie unul pentru toți”

România asigură integral necesarul de gaze al Republicii Moldova
În ultima perioadă, România a acoperit integral consumul de gaze naturale al Republicii Moldova, potrivit Economedia.ro. Exporturile de gaze către Chișinău au crescut constant în ultima săptămână, atingând ieri un maxim de 3,3 milioane de metri cubi pe zi, echivalentul consumului zilnic total al cetățenilor moldoveni. Această cantitate reprezintă și aproximativ 70% din capacitatea conductei

România, invadată de fructe și legume cu probleme din Asia: peste 800 de camioane lunar, multe cu nereguli fiscale
Autoritatea Vamală Română a descoperit nereguli fiscale majore în importurile de fructe și legume provenite din mai multe țări asiatice în perioada august 2022 – august 2025. Potrivit datelor analizate de Ziarul Financiar, peste 800 de camioane cu produse agroalimentare intră lunar în România din afara Uniunii Europene, o parte semnificativă dintre ele fiind implicate

50.000 de moldoveni prinși în capcana TUX! Poliția deschide un dosar penal
Platforma de „investiții” TUX, care a atras zeci de mii de persoane din Republica Moldova prin promisiuni de câștiguri rapide de până la 4% pe zi, a intrat în vizorul autorităților. Iurie Roșca, șeful Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), a confirmat pentru Pro TV că a fost inițiat