Fraudă uriașă la combinatul Liberty Galați: tranzacții suspecte cu Gazprom și prejudicii de sute de milioane de euro

Share

Procurorii Parchetului General au descins viner dimineață la combinatul Liberty Galați (fostul Sidex) și la mai multe adrese din București și Ilfov, într-un dosar de delapidare și evaziune fiscală de proporții, în care apare implicat și gigantul rus Gazprom.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2019–2022, conducerea combinatului ar fi efectuat tranzacții fictive cu certificate de emisii de carbon, prin intermediul unor entități afiliate și în colaborare cu Gazprom Rusia, deturnând fonduri uriașe în afara țării.

Ancheta vizează vânzarea către Gazprom a circa 5,7 milioane de certificate CO₂, la un preț de 23,9 euro pe unitate, urmată de răscumpărarea lor, un an mai târziu, la dublul prețului — 48 de euro/certificat. În urma acestor operațiuni, combinatul, aflat acum în pragul insolvenței, ar fi fost prejudiciat cu peste 150 de milioane de euro, iar statul român cu aproximativ 200 de milioane, prin datorii la Fisc și Eximbank.

Procurorii mai indică și transferuri de zeci de milioane de euro către firme din Singapore, suspectate de a fi fost folosite pentru tranzacții fictive în favoarea unor membri ai conducerii companiei. Alte contracte păgubitoare — de împrumut, cesiune de creanță și servicii inexistente — au generat un prejudiciu total estimat la peste 300 de milioane de euro.

Liberty Galați, cumpărat în 2019 de industriașul indian Sanjeev Gupta, face parte din grupul Liberty House. În 2001, combinatul fusese privatizat și preluat de miliardarul Lakshmi Mittal.

Potrivit Parchetului General, perchezițiile de la Galați, Ilfov și București vizează documente și probe privind delapidarea cu consecințe deosebit de grave și evaziunea fiscală, comise prin intermediul unor circuite financiare transfrontaliere cu entități din Rusia, Cehia și Singapore.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii subliniază că, până la o decizie definitivă, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share