Trump schimbă paradigma economică a SUA: Statul revine în prim-plan pentru a contracara dominația Chinei
Administrația președintelui american Donald Trump lansează o nouă abordare economică, prin care rolul statului în economie este extins semnificativ, în special în sectoarele considerate strategice – de la apărare și semiconductori, până la extracția de resurse minerale și metale rare. Măsura are scopul de a reduce dependența Statelor Unite de China, în contextul tensiunilor comerciale

Vânzările globale de mașini electrice ating un record istoric: peste 2,1 milioane de unități în septembrie
Vânzările de vehicule electrice și hibride plug-in au atins un nivel record de 2,1 milioane de unități la nivel mondial în luna septembrie, marcând o creștere de 26% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de compania de cercetare Rho Motion și citate de Reuters. Cea mai mare contribuție la acest avans

Miniștrii din Guvernul Recean vor continuitate: mulți speră să rămână în echipa viitorului premier, Alexandru Munteanu
Majoritatea miniștrilor din Guvernul condus de Dorin Recean își exprimă dorința de a continua activitatea și în viitorul Executiv, care urmează să fie format de premierul desemnat, Alexandru Munteanu, candidatul propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru funcția de prim-ministru. După ultima ședință de Guvern, mai mulți membri ai Cabinetului Recean au declarat presei

Adrian Băluțel confirmă: Vasile Tofan nu acceptă să conducă Guvernul Republicii Moldova
Criza politică de la Chișinău se adâncește înainte ca noul guvern să prindă contur. Vasile Tofan, unul dintre candidații evaluați pentru funcția de prim-ministru, a refuzat propunerea de a conduce executivul Republicii Moldova. Informația a fost confirmată de șeful Cabinetului Președintei, Adrian Băluțel, în cadrul emisiunii Ora Expertizei de la Jurnal TV. „Vasile Tofan a

Europa accelerează cursa pentru inteligența artificială: liderii UE vor să evite transformarea continentului într-o „colonie tehnologică”
Europa încearcă să recupereze decalajul tot mai mare față de Statele Unite și China în domeniul inteligenței artificiale (AI), într-un efort strategic menit să reducă dependența de giganții americani ai tehnologiei și să păstreze controlul asupra propriei suveranități digitale. În ultimele luni, Uniunea Europeană a lansat o nouă strategie de investiții în infrastructura AI, încurajând

Europa devine principalul furnizor de bunuri pentru SUA, depășind China
Uniunea Europeană a câștigat teren important în fața Chinei pe piața americană, devenind principalul furnizor de bunuri importate de Statele Unite, arată un studiu recent al institutului economic german IW. Conform analizei, SUA depind mai mult de importurile din UE decât se credea anterior, atât ca valoare totală, cât și ca număr de produse. În

Prețurile locuințelor în Europa: creșteri în sud și est, scăderi în nord
În al doilea trimestru al anului 2025, prețurile locuințelor din UE au crescut nominal în medie cu 5,4%, potrivit Eurostat. Lideri la creșteri nominale sunt Portugalia (+17,1%), Bulgaria (+15,5%) și Ungaria (+15,1%), în timp ce Finlanda a înregistrat singura scădere (-1,3%). În România, prețurile au crescut nominal cu 4,7%, însă ajustate cu inflația, acestea au

România asigură integral necesarul de gaze al Republicii Moldova
În ultima perioadă, România a acoperit integral consumul de gaze naturale al Republicii Moldova, potrivit Economedia.ro. Exporturile de gaze către Chișinău au crescut constant în ultima săptămână, atingând ieri un maxim de 3,3 milioane de metri cubi pe zi, echivalentul consumului zilnic total al cetățenilor moldoveni. Această cantitate reprezintă și aproximativ 70% din capacitatea conductei

România, invadată de fructe și legume cu probleme din Asia: peste 800 de camioane lunar, multe cu nereguli fiscale
Autoritatea Vamală Română a descoperit nereguli fiscale majore în importurile de fructe și legume provenite din mai multe țări asiatice în perioada august 2022 – august 2025. Potrivit datelor analizate de Ziarul Financiar, peste 800 de camioane cu produse agroalimentare intră lunar în România din afara Uniunii Europene, o parte semnificativă dintre ele fiind implicate

50.000 de moldoveni prinși în capcana TUX! Poliția deschide un dosar penal
Platforma de „investiții” TUX, care a atras zeci de mii de persoane din Republica Moldova prin promisiuni de câștiguri rapide de până la 4% pe zi, a intrat în vizorul autorităților. Iurie Roșca, șeful Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), a confirmat pentru Pro TV că a fost inițiat
Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:
Articole recente
- Scandal electoral în Armenia: alegătorii sosiți din Rusia riscă dosare penale dacă refuză convocarea militară
- Alarmă în Moldova: escrocii au furat peste 270 de milioane de lei. Parlamentul intervine cu o comisie specială
- Jardan: O eventuală decizie a CSJ privind cele peste 800 de biserici nu va duce la evacuări sau suspendarea slujbelor
- SUA notifică NATO că își schimbă contribuția în Alianță: Europa, chemată să preia principala responsabilitate pentru propria apărare
- Coletele de pe Temu și AliExpress vor putea fi taxate cu TVA de la 1 octombrie. Gavriliță: „TVA-ul trebuie să fie unul pentru toți”

Noul Guvern, aproape conturat: Alexandru Munteanu anunță că 80-90% din echipa executivă este deja stabilită
Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a declarat că structura viitorului Cabinet de miniștri este conturată în proporție de 80-90%. Într-o emisiune televizată, Munteanu a precizat că noul Guvern va reuni profesioniști din sectorul public, dar și experți din afara partidului, mediul privat și diasporă, subliniind dorința de a

UE ar putea interzice țigările cu filtru și țigările electronice. Noi măsuri pentru reducerea consumului de tutun și protejarea sănătății publice
Uniunea Europeană analizează o posibilă interdicție a țigărilor cu filtru și a țigărilor electronice, în cadrul unui nou pachet de măsuri menite să reducă semnificativ consumul de tutun și impactul acestuia asupra mediului și sănătății populației, relatează Associated Press. Potrivit unui proiect de lege elaborat de Consiliul Uniunii Europene, interdicția ar putea viza nu doar

Moldovenii care au muncit în Slovacia vor putea primi pensii din ambele state
Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat oficial în Republica Slovacă vor beneficia de pensii și alte prestații sociale din partea ambelor state, în baza unui Aranjament administrativ semnat la Bratislava. Documentul a fost ratificat de reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Externe, Casei Naționale de Asigurări Sociale, precum și de experți din cadrul