Norme mai stricte pentru siguranța jucăriilor în UE: reguli noi în vigoare din 2026
Comisia Europeană anunță introducerea unor norme mai stricte privind siguranța jucăriilor, menite să consolideze protecția copiilor împotriva substanțelor chimice periculoase. Noul Regulament privind siguranța jucăriilor va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, după ce a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliu. Potrivit Comisiei Europene, regulamentul prevede interzicerea imediată în jucării a substanțelor identificate

Documente inedite despre Revoluția din 1989: ordinele lui Ceaușescu pentru reprimarea manifestațiilor de la Timișoara, făcute publice de Arhivele Naționale
Arhivele Naționale ale României au publicat două documente istorice de o importanță majoră privind evenimentele din decembrie 1989, care scot la lumină modul în care conducerea comunistă, în frunte cu Nicolae Ceaușescu, a decis reprimarea violentă a manifestațiilor de la Timișoara, inclusiv prin folosirea armamentului de luptă împotriva protestatarilor. Documentele provin din fondul CC al

Georgia a interzis definitiv votul în afara țării
Parlamentul Georgiei a adoptat, pe 17 decembrie, un set de modificări la Codul electoral care restrâng semnificativ drepturile electorale, inclusiv prin interzicerea votului în străinătate pentru cetățenii georgieni. Decizia a fost luată cu voturile partidului de guvernământ „Visul Georgian”, iar ședința legislativului a fost transmisă în direct pe Facebook. Potrivit noilor prevederi, la alegerile parlamentare

Cetățean ucrainean, ucis cu un cuțit în Italia. Un moldovean a fost reținut de autorități
Un cetățean ucrainean în vârstă de 55 de ani a fost ucis în Italia, în urma unui atac cu cuțitul produs pe 15 decembrie, în orașul Sarezzo, provincia Brescia. Informația a fost confirmată de publicația Giornale di Brescia. Incidentul a avut loc în apropierea barului „Bellavista”, local aflat în proprietatea soției victimei, unde bărbatul lucra

Europa își consolidează capacitățile de apărare: BEI majorează finanțarea la 4,5 miliarde de euro în 2026
Banca Europeană de Investiții (BEI) va crește semnificativ finanțarea destinată proiectelor de apărare ale Uniunii Europene, în contextul preocupărilor sporite privind securitatea regională. Pentru anul 2026, instituția europeană va aloca 4,5 miliarde de euro pentru domeniul apărării, cu aproape un miliard de euro mai mult față de nivelul anterior. Anunțul a fost făcut vineri, la

Polonia interzice Partidul Comunist: Decizia istorică a Tribunalului Constituțional, luată în unanimitate
Tribunalul Constituțional al Poloniei a decis, pe 3 decembrie, interzicerea Partidului Comunist din Polonia, declarându-l neconstituțional. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate de cei 11 judecători, după o procedură care a durat cinci ani. Potrivit comunicatului oficial, „scopurile și activitatea Partidului Comunist al Poloniei contravin articolului 13, în coroborare cu articolul 11, alin. 1, teza

Cea mai veche pădure de nuci sălbatici din lume, în pericol din cauza secetei și pășunatului excesiv
Cea mai veche pădure de nuci sălbatici de pe glob, situată în zona montană Arslanbob din Kârgâzstan, se confruntă cu presiuni tot mai mari generate de schimbările climatice și activitățile umane. Ecosistemul unic, care acoperă aproximativ 600.000 de hectare și este considerat a avea o vechime între 10 și 50 de milioane de ani, reprezintă

Dronă neidentificată a pătruns în spațiul aerian al Moldovei și României: Bucureștiul a ridicat patru avioane militare
Noaptea trecută, o dronă neidentificată a traversat succesiv spațiul aerian al României și Republicii Moldova, determinând autoritățile de la București să ridice de la sol patru aeronave militare pentru monitorizare. Incidentul a fost confirmat oficial de Ministerul Apărării Naționale al României. Potrivit autorităților, semnalul dronei a fost detectat pentru prima dată în nordul județului Tulcea,

Populația globală îmbătrânește într-un ritm fără precedent: Europa va deveni cel mai „vârstnic” continent până în 2050
Populația lumii îmbătrânește mai repede ca oricând, pe fondul scăderii continue a ratei globale a fertilității, arată o analiză publicată de visualcapitalist.com și bazată pe estimările companiei de asigurări AXA. Potrivit datelor, Europa este pe cale să devină regiunea cu cea mai mare pondere a seniorilor la nivel mondial în următoarele decenii. Africa – cea

Saakașvili imploră Kievul: „Dați-mi statut de prizonier ucrainean, altfel nu scap viu din închisoarea georgiană”
Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili i-a adresat un apel public dramatic președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cerându-i statutul de „prizonier ucrainean”, după ce autoritățile de la Tbilisi au dispus transferul său înapoi în închisoarea unde afirmă că a fost otrăvit. Potrivit Kyiv Post, decizia a fost anunțată miercuri, la peste doi ani după ce Saakașvili fusese
Articole recente
- FAO și Japonia lansează un proiect pentru sprijinirea pomicultorilor și apicultorilor din Republica Moldova
- Zelenski: Putin pregătește o nouă mobilizare și mizează pe încă 30.000 de soldați nord-coreeni
- Pompierii din Republica Moldova, în prima linie împotriva unui incendiu devastator din Grecia
- Zelenski: Ucraina va avea, din 2027, drone cu o rază de acțiune de până la 10.000 km
- UE permite confiscarea și valorificarea petrolului transportat de petrolierele care eludează sancțiunile împotriva Rusiei

Intervenția SUA în Venezuela, salutată de Viktor Orbán
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat luni că intervenția Statelor Unite în Venezuela, soldată cu arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, ar putea avea un impact pozitiv asupra piețelor mondiale de energie, relatează news.ro. Potrivit lui Orbán, Statele Unite și Venezuela ar controla împreună între 40% și 50% din rezervele mondiale de petrol, ceea ce le-ar

BUCUREȘTI: Radu Miruță cere majorarea bugetului Apărării la 2,7% din PIB în 2026
Noul ministru al Apărării Naționale, Radu Miruță, a solicitat Guvernului României majorarea bugetului destinat Armatei în anul 2026, până la 2,7% din produsul intern brut (PIB), cu 0,4 puncte procentuale mai mult față de anul precedent. Informația a fost relatată de Europa Liberă. Potrivit ministrului, cererea vine în contextul degradării mediului de securitate din regiune

Instanța din Moscova a pus sub sechestru bunurile lui Anatoli Ciubais și ale foștilor top-manageri „Rosnano”, în valoare de aproape 12 miliarde de ruble
Tribunalul de Arbitraj din Moscova a dispus sechestrarea bunurilor și a mijloacelor financiare ale fostului director al corporației de stat „Rosnano”, Anatoli Ciubais, precum și ale altor foști top-manageri ai companiei, în valoare totală de 11,9 miliarde de ruble. Decizia a fost luată de judecătoarea Anna Petruhina, în cadrul unor măsuri asigurătorii solicitate de „Rosnano”