Cea mai veche pădure de nuci sălbatici de pe glob, situată în zona montană Arslanbob din Kârgâzstan, se confruntă cu presiuni tot mai mari generate de schimbările climatice și activitățile umane. Ecosistemul unic, care acoperă aproximativ 600.000 de hectare și este considerat a avea o vechime între 10 și 50 de milioane de ani, reprezintă un patrimoniu genetic cu valoare globală.

În regiunea Djalal-Abad, unde cultura nucului este o tradiție milenară, locuitorii asistă la diminuarea recoltelor, afectate de temperaturile tot mai ridicate, seceta persistentă și degradarea calității fructelor. În piețele locale, cantitățile colectate au scăzut de câteva ori comparativ cu anii 2000, iar miezurile albe, foarte apreciate la export, devin tot mai rare.

Asia Centrală s-a încălzit cu aproximativ 1,5°C în ultimele trei decenii – de două ori mai mult decât media globală –, ceea ce pune o presiune semnificativă pe pădure. Seceta afectează atât arborii maturi, cât și puieții destinați reîmpăduririi, amenințând regenerarea naturală.

Pe lângă influența climei, pășunatul excesiv reprezintă un risc major: efectivele de bovine ajunse în pădure distrug lăstarii tineri și compactează solul. Tăierile necontrolate și dependența de lemn ca sursă de energie contribuie suplimentar la deteriorarea ecosistemului.

Specialiștii propun măsuri precum limitarea pășunatului, taxarea surplusului de animale, diversificarea economiei locale și dezvoltarea turismului durabil. Prelucrarea superioară a nucilor, de la uleiuri la produse destinate exportului, este văzută ca o oportunitate pentru creșterea valorii economice și implicarea comunităților în protejarea pădurii.

În pofida provocărilor, inițiativele locale și interesul tinerilor pentru metode sustenabile de valorificare a resurselor naturale oferă o rază de speranță. Totuși, fără intervenții urgente, pădurea milenară riscă să piardă o parte din bogăția păstrată de milioane de ani.