Europa își consolidează capacitățile de apărare: BEI majorează finanțarea la 4,5 miliarde de euro în 2026

Share

Banca Europeană de Investiții (BEI) va crește semnificativ finanțarea destinată proiectelor de apărare ale Uniunii Europene, în contextul preocupărilor sporite privind securitatea regională. Pentru anul 2026, instituția europeană va aloca 4,5 miliarde de euro pentru domeniul apărării, cu aproape un miliard de euro mai mult față de nivelul anterior.

Anunțul a fost făcut vineri, la Bruxelles, de președinta BEI, Nadia Calviño, în marja reuniunii miniștrilor de finanțe din UE. Potrivit acesteia, majorarea se bazează pe proiecte deja existente în portofoliul băncii, urmând ca sumele să fie ajustate anual în funcție de necesități.

„Ne vom concentra în special pe mobilitatea militară, infrastructurile critice de pe granița estică a Uniunii și pe sistemele anti-dronă”, a declarat Nadia Calviño pentru Reuters.

Fondurile destinate apărării vor proveni din bugetul total de creditare al BEI pentru 2026, estimat la 100 de miliarde de euro, același nivel ca în 2025. Totodată, peste jumătate din acest buget va fi direcționat către proiecte care contribuie la combaterea schimbărilor climatice.

În paralel, BEI va continua să sprijine sectorul tehnologic printr-un program de 70 de miliarde de euro, derulat pe o perioadă de trei ani, destinat companiilor inovatoare care întâmpină dificultăți în accesarea capitalului necesar dezvoltării în Europa. Programul a contribuit deja la apariția a nouă companii evaluate la peste un miliard de euro, așa-numiții „unicorni”.

Deși, până în prezent, doar șase state membre ale UE au contribuit suplimentar la inițiativa European Tech Champions Initiative, conducerea BEI susține că succesul programului a atras interesul mai multor guverne. O a doua fază a inițiativei urmează să fie lansată la începutul anului 2026, cu scopul de a menține în interiorul Uniunii Europene cele mai promițătoare companii de tehnologie.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share