Germania revine în fruntea Europei: FMI confirmă poziția de lider economic, în timp ce România urcă pe locul 13 în clasamentul continental

Potrivit celor mai recente proiecții publicate de Fondul Monetar Internațional (FMI), Germania își recâștigă statutul de cea mai puternică economie din Uniunea Europeană, după o perioadă de stagnare și declin. Raportul „World Economic Outlook” estimează că Berlinul va atinge în 2026 un PIB de 5,325 trilioane de dolari, consolidându-și rolul de motor economic al continentului.

Guvernul renunță la compensațiile pentru energia electrică în 2026. Sprijinul va fi direcționat doar spre încălzire pentru familiile vulnerabile

În anul 2026, consumatorii nu vor mai beneficia de compensații aplicate direct în facturile la energia electrică. Anunțul a fost făcut de ministra muncii, Natalia Plugaru, după ședința de Guvern din 3 decembrie. Potrivit oficialei, mecanismul de compensare introdus în acest an – cu sprijinul Uniunii Europene și aplicat automat, fără cereri suplimentare – va

Avocații Poporului cer interzicerea focurilor de artificii de sărbători: „Afectează oamenii, mediul și animalele”

Avocații Poporului, Ceslav Panico, și Avocatul pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, solicită autorităților să interzică utilizarea focurilor de artificii în perioada sărbătorilor de iarnă, avertizând asupra riscurilor grave pe care acestea le generează pentru oameni, animale și mediu. Potrivit lor, articolele pirotehnice, deși pentru mulți reprezintă o tradiție festivă, pot provoca disconfort sever, pericole fizice

Apple va depăși Samsung în 2025 la livrările de smartphone-uri – prima schimbare de lider după 14 ani

Apple se pregătește să devină cel mai mare furnizor de smartphone-uri din lume în 2025, depășind Samsung pentru prima dată după 14 ani de dominație sud-coreeană. Previziunile apar într-un raport al Counterpoint Research, publicat miercuri și citat de CNBC. Potrivit estimărilor, Apple ar urma să livreze aproximativ 243 de milioane de iPhone-uri în 2025, în

Registru obligatoriu pentru colete la vamă: noi măsuri antidrog anunțate de autorități

Autoritățile intensifică acțiunile de combatere a traficului de droguri prin intermediul coletelor. Transmiterea tuturor pachetelor va fi reglementată printr-un registru obligatoriu, în care vor fi indicate numărul coletului, expeditorul și destinatarul. Măsura a fost anunțată după ședința Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică. Pe lângă noul registru, membrii comisiei au decis echiparea

Comisia Europeană aprobă preluarea ArcelorMittal Iași de către Rinat Ahmetov

Comisia Europeană a autorizat achiziția ArcelorMittal Tubular Products Iași S.A. de către Metinvest B.V., companie aflată în portofoliul omului de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov, cel mai bogat cetățean al Ucrainei. Decizia, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, confirmă că tranzacția nu ridică probleme de concurență și a fost analizată în cadrul procedurii simplificate de

România riscă să rămână în urmă în cursa hidrogenului: UE lansează prima „bursă” dedicată acestui vector energetic strategic

Europa accelerează tranziția către hidrogen, considerat tot mai mult un pilon al securității energetice, nu doar o soluție climatică. În timp ce statele membre avansează proiecte majore, România riscă să rămână pe margine dacă nu valorifică oportunitățile actuale, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă. După invazia Ucrainei, discuția despre hidrogen s-a schimbat radical: UE

Restricții în șase localități din Ialoveni după confirmarea unui caz de pestă porcină africană

Un caz de pestă porcină africană depistat la mistreți în fondul forestier „Silvico-Cinegetică Cimișlia”, în apropierea satului Zloți, a determinat autoritățile să instituie o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km. În această zonă intră localitățile Puhoi, Văratic, Mileștii Noi, Cigîrleni, Cărbuna și comuna Răzeni. Măsura are drept scop prevenirea extinderii virusului și

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Raportează!

7,5 tone de mărar de import, nimicite de ANSA din cauza pesticidelor peste limită

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat reținerea oficială și nimicirea unui lot de 7.500 de kilograme de mărar proaspăt, provenit din import, după ce analizele de laborator au confirmat depășirea semnificativă a limitelor maxime admise (LMA) de reziduuri de pesticide. Potrivit ANSA, probele de laborator au indicat o depășire de aproape zece ori

Mașinile înmatriculate peste hotare ar putea circula un an în Republica Moldova. Renato Usatîi anunță o inițiativă legislativă în sprijinul diasporei

Autoturismele înmatriculate în străinătate ar putea beneficia, în curând, de un termen extins de ședere pe teritoriul Republicii Moldova – de la șase luni, cât este prevăzut în prezent, la un an. Anunțul a fost făcut miercuri de Renato Usatîi, președintele „Partidului Nostru”, care intenționează să promoveze o modificare legislativă în acest sens. Potrivit infotag.md,

Rusia pierde poziția de principal furnizor de petrol al Chinei. Arabia Saudită, Oman și Angola trec în față

Rusia a fost detronată în luna noiembrie 2025 din poziția de cel mai mare furnizor de petrol al Chinei, după ce Arabia Saudită, Oman și Angola au preluat conducerea în topul importurilor Beijingului. Datele au fost prezentate de Serviciul de Informații Externe al Ucrainei și preluate de Ukrinform, indicând o schimbare semnificativă în structura aprovizionării

Share