Campanie națională pentru ocuparea forței de muncă, lansată în Republica Moldova: 25.000 de angajări până în 2026

Share

Republica Moldova a lansat miercuri campania națională de informare „Oameni și oportunități”, dedicată stimulării ocupării forței de muncă. Inițiativa este susținută activ de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și are drept obiectiv creșterea accesului cetățenilor la locuri de muncă stabile și bine plătite.

În cadrul unui briefing, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a anunțat că autoritățile își propun angajarea a 25.000 de persoane până în 2026. Potrivit acesteia, în 2025 au fost sprijiniți 20.000 de cetățeni să se încadreze în câmpul muncii, ceea ce reprezintă o creștere de 20% față de anul precedent.

„Obiectivul pe termen mediu este de a angaja peste 100.000 de cetățeni în următorii patru ani. Bugetul alocat pentru măsuri active de ocupare a forței de muncă a fost majorat de șase ori”, a declarat ministra.

Dacă în 2025 au fost alocate 34 de milioane de lei pentru aceste măsuri, în 2026 suma ajunge la 196 de milioane de lei. Fondurile vor fi direcționate către subvenții pentru angajatori, precum și către programe de formare profesională și recalificare, cu accent pe sprijinirea tinerilor și femeilor.

Un stimulent important este destinat tinerilor profesioniști care își încep primul loc de muncă în șapte sectoare strategice: aceștia vor beneficia de un supliment salarial lunar de 3.000 de lei, acordat timp de un an. Totodată, pentru a facilita revenirea femeilor pe piața muncii, Guvernul își propune crearea a 5.000 de noi locuri la creșă în următorii doi ani.

Autoritățile anunță și digitalizarea completă a serviciilor ANOFM până în 2026, precum și integrarea acestora cu rețeaua europeană de ocupare a forței de muncă – un pas considerat esențial în procesul de apropiere de Uniunea Europeană.

Programul include și stimulente consistente pentru mediul de afaceri. Angajatorii care încadrează persoane din grupuri vulnerabile – tineri fără experiență, persoane de peste 50 de ani sau persoane cu dizabilități – pot primi subvenții de până la 80% din salariul mediu pe economie, pe o perioadă de șase luni.

În plus, persoanele care doresc să își lanseze propria afacere vor putea beneficia de granturi ce acoperă până la 80% din costurile planului de afaceri, în limita a 309.000 de lei.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Zelenski: Putin pregătește o nouă mobilizare și mizează pe încă 30.000 de soldați nord-coreeni

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pregătește o nouă mobilizare militară în această toamnă și intenționează să suplimenteze efectivele armatei ruse cu aproximativ 30.000 de militari din Coreea de Nord. Potrivit declarațiilor lui Zelenski, bazate pe informații furnizate de serviciile de informații ucrainene, Ministerul rus al Apărării a recrutat

Pompierii din Republica Moldova, în prima linie împotriva unui incendiu devastator din Grecia

Pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), detașați în Grecia în cadrul unei misiuni internaționale, au intervenit la stingerea unui incendiu forestier izbucnit în apropierea localității Pilea, situată la sud de Salonic. Solicitarea de intervenție a fost recepționată în după-amiaza zilei de 26 iulie, la ora 17:16. Echipajul moldovean s-a deplasat imediat

Zelenski: Ucraina va avea, din 2027, drone cu o rază de acțiune de până la 10.000 km

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că industria ucraineană de apărare dezvoltă drone cu rază foarte lungă de acțiune, care ar urma să poată lovi ținte aflate la o distanță de până la 10.000 de kilometri începând cu anul viitor. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat bloggeriței americane Laura Loomer. Potrivit lui Zelenski, Ucraina

UE permite confiscarea și valorificarea petrolului transportat de petrolierele care eludează sancțiunile împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a aprobat, în cadrul celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, un nou mecanism care permite statelor membre să confiște și să valorifice petrolul transportat de petrolierele din așa-numita „flotă din umbră”, utilizată pentru ocolirea restricțiilor impuse Moscovei. Potrivit regulamentului publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, autoritățile statelor membre vor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share