Granturi de până la 60% pentru promovarea exporturilor: Programul „BRIDGE Export” a fost lansat oficial

Share

Agenția de Investiții anunță deschiderea etapei de recepționare a dosarelor pentru Programul „BRIDGE Export”, un instrument financiar destinat consolidării prezenței produselor moldovenești pe piețele externe. Noua rundă de finanțare vine în baza Hotărârii Guvernului nr. 35/2026, aprobată la 4 februarie 2026, care stabilește cadrul normativ actualizat de implementare a programului.

Programul prevede acordarea de granturi nerambursabile ce pot acoperi până la 60% din costurile eligibile ale proiectelor depuse. Bugetul total al schemei de ajutor de stat este de 60 de milioane de lei pentru o perioadă de trei ani, iar pentru anul 2026 suma alocată a fost majorată la 20 de milioane de lei.

Potrivit ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, programul are drept obiectiv sprijinirea antreprenorilor prin intermediul asociațiilor de business, facilitând promovarea companiilor autohtone pe piețele internaționale.

La rândul său, directorul Agenției de Investiții, Natalia Bejan, a subliniat că succesul Republicii Moldova pe piețele externe depinde de consolidarea sectorului privat, iar asociațiile de business vor avea un rol central în elaborarea și implementarea strategiilor de promovare a exporturilor.

Programul va cofinanța participarea la expoziții și târguri internaționale, organizarea misiunilor economice, realizarea studiilor de piață și desfășurarea campaniilor de promovare peste hotare.

Dosarele pot fi depuse de asociațiile de profil care acționează ca entități-umbrelă pentru companiile membre și non-membre interesate de accesarea piețelor externe. Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 15 martie 2026, ora 17:00, iar proiectele selectate vor fi implementate în perioada aprilie 2026 – aprilie 2027.

În ultimii trei ani, prin intermediul acestui program de granturi, Agenția de Investiții a alocat peste 8 milioane de lei pentru 46 de activități, susținând 20 de inițiative ale asociațiilor de business și contribuind la generarea unor exporturi de peste un miliard de lei.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share