Milsami Orhei, campioana Moldovei la fotbal după un deceniu de așteptare

Milsami Orhei a cucerit titlul de campioană a Republicii Moldova la fotbal, după o remiză strategică, scor 0-0, obținută pe terenul rivalei Sheriff Tiraspol în ultima etapă a Superligii. Grație acestui rezultat, echipa antrenată de Igor Picușciac a încheiat sezonul pe primul loc, cu un punct în fața Sheriff-ului. Este al doilea titlu din istoria

Premieră în România și Europa de Est: Timișoara găzduiește primul festival de film dedicat fotbalului

Timișoara se pregătește să scrie istorie în această toamnă, găzduind prima ediție a Timișoara Football Film Festival (TMFF) – un eveniment unic în România și Europa de Est, dedicat relației complexe dintre fotbal, comunitate, identitate și cinematografie. Festivalul, organizat de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, va avea loc în luna noiembrie și se va desfășura în cele

Xabi Alonso va prelua conducerea tehnică a echipei Real Madrid începând cu 1 iunie

Xabi Alonso, actualul antrenor al formației Bayer Leverkusen, va deveni din 1 iunie noul tehnician al echipei Real Madrid, potrivit informațiilor publicate de cotidianul AS și confirmate de Marca. Mutarea vine în contextul pierderii titlului în La Liga de către madrileni, după înfrângerea cu 3-4 în fața rivalilor de la FC Barcelona, în derby-ul „El

Chișinău a găzduit cu succes cea de-a 5-a ediție a competiției internaționale TUSAH Open Cup la Taekwondo WT

Capitala Republicii Moldova a fost, din nou, gazda unei manifestări sportive de amploare, odată cu desfășurarea celei de-a 5-a ediții a competiției internaționale de Taekwondo WT – TUSAH Open Cup. Evenimentul a reunit 330 de sportivi din diverse categorii de vârstă – Vista, Yanger Kids, Kids, Cadets, Juniors și Seniors – într-o atmosferă caracterizată de

Oficial: Mohamed Salah își prelungește contractul cu Liverpool până în 2027 – golgheterul egiptean rămâne pe Anfield

Clubul Liverpool a anunțat vineri, 11 aprilie, printr-un comunicat oficial, semnarea unui nou contract cu atacantul egiptean Mohamed Salah, valabil până în vara anului 2027. Decizia vine ca o confirmare a angajamentului reciproc dintre starul african și liderul actual al campionatului englez de fotbal, într-un moment în care formația își consolidează șansele la noi trofee

Cupa R.F.A Răzeni LA KICKBOXING 2025: Spectacol sportiv și fair-play la cea de-a IV-a ediție

Pe 30 martie, în incinta Liceului Teoretic „Ion Pelivan” din Răzeni, s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Cupei R.F.A. Răzeni, un eveniment care a reunit 475 de sportivi din 36 de localități ale Republicii Moldova. Competiția a oferit un adevărat spectacol sportiv, în care participanții și-au demonstrat talentul, ambiția și spiritul de fair-play. Antrenorul

Dueluri de foc în optimile UEFA Champions League! PSG – Liverpool și Real Madrid – Atletico Madrid, capete de afiș

Tragerea la sorți a optimilor de finală UEFA Champions League, desfășurată astăzi la ora 13:00, a stabilit confruntări spectaculoase între cele mai puternice echipe europene. Printre cele mai așteptate dueluri se numără PSG – Liverpool și un derby exploziv între Real Madrid și Atletico Madrid. Lista completă a meciurilor din optimi este următoarea: Câștigătoarele acestor

Cristiano Ronaldo obține un nou megacontract de peste 200 de milioane de euro

Superstarul portughez Cristiano Ronaldo, care va împlini 40 de ani pe 5 februarie, continuă să scrie istorie pe terenul de fotbal și în afara acestuia. Atacantul a semnat un nou contract cu echipa saudită Al-Nassr, valabil până în iunie 2026, conform presei saudite citate de cotidianul sportiv AS. Acest „megacontract” îi va aduce lui Ronaldo

Echipa de lupte universale a Republicii Moldova s-a impus la Campionatul Mondial din Antalya

Republica Moldova continuă să demonstreze excelență în domeniul sportului, iar recentul Campionat Mondial de lupte universale desfășurat între 25-30 noiembrie în Antalya, Turcia, reprezintă o dovadă elocventă în acest sens. Sportivii noștri au reușit performanțe deosebite, întorcându-se acasă cu premii valoroase și fără accidentări. Cu determinare și talent, membrii echipei au urcat pe podiumul competiției,

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Raportează!

Armand Duplantis stabilește un nou record mondial la săritura cu prăjina: 6,28 metri, în fața propriului public

Atletul suedez Armand „Mondo” Duplantis a scris din nou istorie în atletism, stabilind un nou record mondial la săritura cu prăjina – 6,28 metri, în cadrul reuniunii din Stockholm, parte a Ligii de Diamant, informează AFP. Performanța a fost realizată pe Stadionul Olimpic din Stockholm, în fața unui public entuziast. Este pentru prima dată când

Sportivii de performanță din Republica Moldova vor beneficia de protecție socială extinsă, conform noii legi privind educația fizică și sportul

Sportivii de performanță din Republica Moldova vor beneficia, începând cu anul viitor, de măsuri suplimentare de protecție socială, printre care asigurarea medicală și contribuțiile la fondul social. Noile prevederi sunt incluse în Legea cu privire la educația fizică și sport, adoptată recent de Parlament în lectură finală. Potrivit autorităților, legea reglementează în mod complex domeniul

Share