România ar putea cumpăra „Rețele Electrice de Distribuție Nord” din Republica Moldova

Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat astăzi, 15 iulie, într-o conferință de presă la București, că statul român ar putea achiziționa furnizorul „Rețele Electrice de Distribuție Nord” din Republica Moldova. Ciolacu a subliniat că România produce mai multă energie electrică decât consumă și nu dispune de suficiente capacități de stocare. „Dacă o să ne extindem

Salarii medii în UE: Diferențe semnificative între țările europene

Analiza realizată de Euronews Business scoate în evidență disparitatea izbitoare a câștigurilor nete anuale medii în Europa, cu variații considerabile chiar și după ajustările necesare. România se află pe penultimul loc, înaintea Bulgariei, dar atunci când se ia în considerare paritatea puterii de cumpărare, urcă pe locul 9 de la coadă. Salariile medii în Europa

Infrastructura rutieră și punctele de frontieră vor fi modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale

Membrii Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe au analizat proiectele de ratificare a unor acorduri de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) pentru realizarea Proiectului „Conectivitate rurală în Moldova”. Astfel, BIRD va acorda Republicii Moldova un împrumut de 92,4 milioane de euro, iar AID va oferi

Mărul polonez și vinul de Porto, sprijinite financiar în regim de urgență de către Comisia Europeană

Comisia Europeană a propus acordarea a 77 de milioane de euro din rezerva financiară destinată agriculturii pentru a sprijini fermierii din sectoarele fructelor, legumelor și viticol din Austria, Cehia și Polonia, care au suferit, recent, din cauza unor evenimente climatice nefavorabile de o amploare fără precedent, precum și producătorii de vin din Portugalia, care se

ANTA anunță restricții de circulație pe drumurile naționale din cauza caniculei

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează operatorii de transport rutier și șoferii că, în perioada 7-12 iulie, este interzisă circulația vehiculelor de mare tonaj (peste 20 de tone) pe drumurile naționale. Această măsură survine în urma anunțului Serviciului Hidrometeorologic de Stat din Republica Moldova, care a emis un Cod Galben de caniculă începând de duminică,

Comisia Europeană a autorizat importurile de porumb modificat genetic pentru hrana animalelor

Comisia Europeană a autorizat marţi două culturi de porumb modificat genetic şi a reînnoit autorizaţia pentru o altă cultură de porumb modificată genetic, utilizate ca alimente şi hrană pentru animale, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Deciziile de autorizare ale Comisiei permit doar ca acest porumb modificat genetic să fie importat pentru utilizare ca

Combatem risipa de alimente. Miniștrii vor dona caviarul de ieri persoanelor fără adăpost

Agenții economici care donează alimente pentru a reduce risipa alimentară vor beneficia de scutiri de unele impozite. Aceștia sunt încurajați să contribuie astfel pentru a ajuta persoanele vulnerabile și a combate risipa de alimente. Decretul de promulgare și legea de modificare a unor acte normative au fost publicate în Monitorul Oficial și vor intra în

Japonia vrea să construiască o bandă transportoare de marfă de 500 km, care va înlocui 25.000 de camioane

Guvernul japonez plănuiește să construiască legături logistice automate între orașe, care pot transporta fără emisii milioane de tone de marfă, eliminând astfel zeci de mii de camioane de pe șosele. Conform publicației Japan News, proiectul a fost discutat încă din februarie de un grup de experți din cadrul Ministerului Terenurilor, Infrastructurii, Transporturilor și Turismului. O

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Raportează!

Sardeluța marinată din România: Noua vedetă a specialităților tradiționale europene

Comisia Europeană a aprobat, marți, 16 iulie, includerea produsului românesc „Sardeluța marinată” în registrul Specialităților Tradiționale Garantate (STG). Conform comunicatului de presă al Executivului comunitar, „Sardeluța marinată” este preparată prin marinarea șprotului, rezultând trei variante distincte în funcție de marinada utilizată. Adăugarea vinului, uleiului de floarea-soarelui sau a uleiului de floarea-soarelui cu ardei iute conferă

Seceta devastatoare din Moldova: Alexandr Slusari solicită declararea stării de urgență în agricultură

Fostul deputat și fostul director executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandr Slusari, avertizează asupra impactului devastator al secetei prelungite asupra agriculturii din Republica Moldova, care durează de trei ani consecutivi. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Slusari subliniază necesitatea stringentă de a declara stare de urgență în sectorul agricol, o măsură ce ar putea

Share