Combatem risipa de alimente. Miniștrii vor dona caviarul de ieri persoanelor fără adăpost

Share

Agenții economici care donează alimente pentru a reduce risipa alimentară vor beneficia de scutiri de unele impozite. Aceștia sunt încurajați să contribuie astfel pentru a ajuta persoanele vulnerabile și a combate risipa de alimente. Decretul de promulgare și legea de modificare a unor acte normative au fost publicate în Monitorul Oficial și vor intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025.

Conform documentului, pot fi donate diverse produse alimentare sigure pentru consumul uman, inclusiv alimente care și-au pierdut aspectul comercial din cauza deteriorării ambalajului secundar, produse ce nu respectă specificațiile producătorului legate de variații de culoare, dimensiune sau formă, produse cu erori de etichetare, precum și alimente excedentare preconizate pentru sezoane de vacanță sau sărbători specifice.

Astfel, agenții economici care donează alimente vor beneficia de aceleași facilități și deduceri fiscale ca și în cazul reziduurilor, deșeurilor și perisabilității naturale.

În Republica Moldova nu există date statistice precise privind risipa alimentară, însă rapoartele Serviciului Fiscal de Stat pentru anul 2022 indică faptul că peste 800 de agenți economici au declarat pierderi și reziduuri în valoare de peste 1,4 miliarde de lei. De asemenea, în medie, un locuitor al țării aruncă anual aproximativ 76 kg de mâncare.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share