China domină lumea rezervelor valutare! SUA, abia pe locul 13 în clasamentul global

China își consolidează poziția de lider mondial în ceea ce privește rezervele valutare, deținând peste 3,4 trilioane de dolari, de aproape trei ori mai mult decât Japonia, ocupanta locului doi. Un nou clasament realizat pe baza datelor Fondului Monetar Internațional arată că Asia controlează aproximativ două treimi din rezervele valutare globale, confirmând rolul dominant al

Discrepanțe salariale uriașe în sectorul bugetar: Guvernul lansează reforma sistemului de remunerare

Autoritățile au inițiat consultările publice pentru o amplă reformă a sistemului de salarizare din sectorul bugetar, care prevede majorări salariale cuprinse între 10% și 30% pentru aproximativ 170.000 de angajați și reducerea semnificativă a discrepanțelor existente între diferite categorii de funcții. Potrivit Ministerului Finanțelor, noul cadru legislativ urmărește crearea unui sistem mai echitabil, previzibil și

R. Moldova și România încep negocierile pentru construcția podului rutier de la Ungheni. Proiectul beneficiază de finanțare europeană de 35 milioane de euro

Republica Moldova și România vor demara negocierile privind semnarea unui nou acord bilateral care va reglementa construirea, exploatarea și dezvoltarea infrastructurilor de transport de interes strategic dintre cele două state, inclusiv realizarea podului rutier peste Prut dintre Ungheni și Ungheni. Proiectul de hotărâre privind inițierea negocierilor a fost publicat în Monitorul Oficial. Noul acord urmărește

Peste jumătate din energia consumată în Moldova a fost produsă local. Energia solară a depășit în premieră producția eoliană

Republica Moldova a făcut un pas important spre consolidarea independenței energetice, după ce producția internă de energie electrică a acoperit aproximativ 52% din consumul național în primul trimestru al anului 2026. Datele sunt prezentate în cel mai recent raport de monitorizare al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Potrivit raportului, producătorii locali au generat

Alarmă în Moldova: escrocii au furat peste 270 de milioane de lei. Parlamentul intervine cu o comisie specială

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat constituirea unei comisii speciale de anchetă care va investiga amploarea escrocheriilor telefonice, financiare și online, în contextul creșterii alarmante a numărului de fraude și a prejudiciilor provocate cetățenilor. Inițiativa aparține Fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru și vine pe fondul unui fenomen care a luat amploare în ultimii ani. Potrivit autorilor

Coletele de pe Temu și AliExpress vor putea fi taxate cu TVA de la 1 octombrie. Gavriliță: „TVA-ul trebuie să fie unul pentru toți”

Coletele comandate de moldoveni de pe platforme internaționale precum Temu, AliExpress sau alte site-uri de comerț online ar putea fi taxate cu TVA începând cu data de 1 octombrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a explicat că autoritățile nu introduc o taxă nouă, ci elimină scutirea existentă pentru importurile cu

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Milioane investite la Cimișlia într-o piață agricolă modernă, rămasă nefuncțională la mai puțin de doi ani de la finalizare

Autoritățile din Cimișlia au investit milioane de lei într-un complex agricol menit să ofere condiții moderne pentru comercializarea animalelor, păsărilor și produselor agricole, însă proiectul nu este încă funcțional, iar infrastructura riscă să se degradeze. Piața agricolă modernă din oraș a fost lansată în 2019, cu obiectivul de a crea un spațiu organizat pentru comerțul

Lovitură pentru Gazprom: unul dintre ultimii mari clienți din UE semnează un mega-contract pe 10 ani cu Azerbaidjanul

Slovacia, unul dintre ultimii mari clienți ai companiei Gazprom din Uniunea Europeană, se pregătește să își schimbe semnificativ strategia energetică și negociază un contract pe termen lung cu Azerbaidjan, care ar putea asigura livrări de gaze pentru o perioadă de cel puțin 10 ani. Vicepremierul și ministrul mediului din Slovacia, Tomáš Taraba, a declarat că

Atenție șoferilor de dube: reguli mai stricte în UE din 1 iulie 2026. Tahograf obligatoriu și amenzi consistente pentru neconformare

Începând cu 1 iulie 2026, în Uniunea Europeană intră în vigoare un nou pachet de reglementări care vizează transportul internațional cu vehicule comerciale ușoare (LCV), respectiv autoutilitare cu masa cuprinsă între 2,5 și 3,5 tone. Noile prevederi vor alinia acest segment de transport la regulile aplicate în prezent camioanelor de mare tonaj. Potrivit UNTRR, operatorii

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Raportează!

Agricultorii au început secerișul grâului. Fermierii estimează o recoltă bună, dar avertizează asupra prețurilor mici

Agricultorii din Republica Moldova au început recoltarea grâului, după un an de muncă pe câmp. Primele estimări sunt încurajatoare, fermierii afirmând că producția din acest an ar putea fi cel puțin la nivelul celei din 2025. Cu toate acestea, optimismul privind recolta este umbrit de prețul scăzut de valorificare a grâului, despre care producătorii spun

Înghețata produsă în Moldova cucerește piețele externe! Arabia Saudită, cel mai mare cumpărător

Exporturile de înghețată din Republica Moldova au înregistrat o creștere importantă în 2025, depășind pentru prima dată pragul de un milion de kilograme livrate peste hotare, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Cea mai mare parte a înghețatei moldovenești a ajuns în Arabia Saudită, care s-a clasat pe primul loc în topul destinațiilor de export.

ULTIMATUMUL fermierilor: „Dacă TVA crește la 20%, ieșim din nou în stradă!”

Asociația „Forța Fermierilor” avertizează că agricultorii ar putea relua protestele de amploare dacă Guvernul nu va anunța, până la sfârșitul acestei săptămâni, o poziție oficială privind menținerea cotei reduse de TVA de 8% pentru producția agricolă. Potrivit organizației, acțiunile de protest desfășurate pe 24 și 25 iunie au fost suspendate temporar după discuțiile cu autoritățile,

Share