Veronica Dragalin ar urma să-și anunțe demisia de la conducerea Procuraturii Anticorupție, susține Vasile Costiuc

Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a declarat că Veronica Dragalin urmează să-și anunțe demisia de la conducerea Procuraturii Anticorupție (PA) la începutul săptămânii. Acesta a menționat că actuala șefă a PA „a pierdut” în lupta cu președinta Maia Sandu. „Pleacă Veronica Dragalin. Gurile rele spun că între Maia Sandu și Dragalin, în această repriză

CNN anunță restructurări și investiții în digital, pe fondul scăderii audienței

Postul american CNN a anunțat joi că va reduce aproximativ 200 de posturi în televiziune, ca răspuns la scăderea audienței, însă în paralel intenționează să angajeze circa 200 de persoane pentru activități digitale, informează agenția EFE. Într-un context în care CNN este devansat în audiențe de concurenți precum MSNBC și Fox News, postul își îndreaptă

Datele preliminare ale Recensământului Populației și Locuințelor 2024 vor fi prezentate pe 30 ianuarie

Datele preliminare ale Recensământului Populației și Locuințelor, desfășurat în perioada 8 aprilie – 7 iulie 2024, vor fi prezentate publicului pe 30 ianuarie 2025. Anunțul a fost făcut astăzi, în urma ședinței Comisiei naționale pentru recensământul populației și locuințelor, prezidată de secretarul general al Guvernului, Artur Mija. În cadrul reuniunii, directorul Biroului Național de Statistică,

Consiliul Europei cere reforme urgente în sistemul penitenciar din Republica Moldova

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a solicitat autorităților Republicii Moldova să ia măsuri imediate pentru a remedia deficiențele din sistemul penitenciar, punând un accent deosebit pe asigurarea accesului deținuților la servicii medicale adecvate. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii din 3-5 decembrie 2024, în contextul examinării grupului de cauze Cosovan vs. Moldova, care

Chișinăul condamnă blocajele impuse de Tiraspol privind ajutorul umanitar pentru regiunea transnistreană

Chișinăul a exprimat un protest ferm față de refuzul autorităților de la Tiraspol de a participa la o reuniune în formatul 1+1, convocată pentru a discuta despre soluții umanitare în contextul crizei energetice care afectează locuitorii din regiunea transnistreană. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că cetățenii de pe malul stâng al Nistrului sunt

„Urmașii” lui Veaceslav Platon: Trei administratori de insolvabilitate, reținuți pentru preluarea forțată a afacerilor

Trei administratori de insolvabilitate din Republica Moldova au fost reținuți miercuri, fiind suspectați de implicare într-o schemă complexă de preluare forțată a afacerilor, cunoscută sub denumirea „Schema lui Veaceslav Platon”. Printre cei reținuți se numără Irina Selevestru, Natalia Onichevici și Natalia Gârleanu, figuri proeminente în domeniul insolvabilității. Reținerea lor vine în urma unor investigații care

Dorin Recean: Rusia provoacă criza energetică din stânga Nistrului pentru a destabiliza Republica Moldova

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a avut o discuție cu liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, imediat după întoarcerea acestuia din Moscova. În cadrul unei emisiuni la Pro TV, Recean a declarat că Rusia este responsabilă pentru actuala criză energetică din stânga Nistrului și că scopul acesteia este destabilizarea Republicii Moldova. „Vadim Krasnoselski s-a

Cum trei administratori de insolvabilitate, Irina Selevestru, Natalia Gârleanu și Natalia Onichevici, aduceau companii în prag de faliment și le preluau prin metode de tip raider /AUDIO/video

Centrul Național Anticorupție a reținut miercuri 10 persoane, inclusiv trei administratori de insolvabilitate care terorizau oameni de afaceri, într-o schemă de falimentare fictivă a unor companii și preluare ulterioară a acestora… Centrul Național Anticorupție a reținut miercuri 10 persoane, inclusiv trei administratori de insolvabilitate care terorizau oameni de afaceri, într-o schemă de falimentare fictivă a

Românii, pe primul loc în Europa de Sud-Est la comenzile de mâncare sănătoasă

România s-a clasat pe primul loc în Europa de Sud-Est, în 2024, în privința comenzilor de mâncare sănătoasă, arată rezultatele unui sondaj realizat de o platformă de livrări, date publicității joi. Conform Glovo, cererea de preparate sănătoase a crescut cu 10% în 2024 față de anul anterior, Salata Caesar, bolul Poke cu somon și puiul

Livrările de gaze naturale în stânga Nistrului rămân incerte: Vadim Ceban respinge declarațiile liderului separatist

Președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că nu există informații oficiale privind reluarea livrărilor de gaze naturale în stânga Nistrului din partea Gazprom. În cadrul emisiunii „Novaia Nedelea” de la TV8, Ceban a precizat că Moldovagaz nu a primit notificări în acest sens, în ciuda declarațiilor liderului separatist Vadim Krasnoselski. „Moldovagaz are un

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Raportează!

Dorin Recean a participat la ceremonia dedicată celor 33 de ani de activitate a Serviciului Protecție și Pază de Stat

Prim-ministrul Dorin Recean a felicitat, astăzi, angajații Serviciului de Protecție și Pază de Stat cu prilejul împlinirii a 33 de ani de la crearea acestuia. Evenimentul a fost marcat și prin inaugurarea Centrului multidisciplinar „Mihai Eminescu” al SPPS. Prim-ministrul a remarcat dedicația și capacitatea de adaptare a Serviciului de Protecție și Pază de Stat, demonstrată

Surprizele de la meteo pentru februarie 2025. Meteorologii, uimiţi de prognoză

Surprizele pregătite de vreme pentru luna februarie 2025 îi uimesc chiar şi pe meteorologi. Administraţia Naţională de Meteorologie de la București a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, temperaturile fiind unele mult mai ridicate decât în mod normal. După ce 2024 a bătut recorduri peste recorduri din punct de vedere meteorologic, se pare că noul

Stelian Manic: Administrația locală este cea mai aproape de nevoile comunității

Interviu cu domnul Stelian Manic, primarul orașului Codru – Domnule primar Stelian Manic, vă mulțumim pentru disponibilitatea de a ne acorda acest interviu. Recent a fost finalizată reconstrucția străzii Soarelui, un proiect important pentru orașul Codru. Care este semnificația acestui proiect pentru localitate și regiune? – Mulțumesc pentru întrebare. Reconstrucția străzii Soarelui este un proiect

Share