Siegfried Mureșan: Georgia riscă să piardă sprijinul UE. Deja a rămas mult în urma Republicii Moldova și a Ucrainei
Continuă protestele violente în capitala Georgiei, unde oamenii sunt nemulțumiți de proiectul de lege al „agenților străini”, după model rusesc. Manifestanții au aruncat cu pietre și obiecte incendiare, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimea. În acest context, Siegfried Mureșan, vicepreședintele PPE, a afirmat, la interviurile

MAEIE a organizat o dezbatere publică despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană
MAEIE a organizat o dezbatere publică despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, la care au participat președinta Maia Sandu și un grup de ministre și secretare de stat responsabile de afaceri europene din Austria, Franța, Germania, Liechtenstein, Lituania și România. „Am discutat despre beneficiile și provocările aderării Republicii Moldova la UE, progresele realizate într-un

Șefa statului a discutat cu Ambasadorul Republicii Polone, Tomasz Kobzdejv
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în țara noastră, E.S. Tomasz Kobzdej, în contextul vizitei recente pe care lidera de la Chișinău a avut-o la Varșovia. În cadrul întrevederii, au fost discutate situația politică din țară, evoluțiile de securitate din regiune și agenda bilaterala

Ambasada Regatului Țărilor de Jos la Chișinău va fi inaugurată în luna mai
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere de rămas bun cu Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, cu reşedința la București, Roelof van Ees. Șeful legislativului i-a mulțumit diplomatului pentru susținerea oferită de-a lungul timpului Republicii Moldova în ceea ce ține de consolidarea democrației și a bunei guvernări, dar și pentru ajutorul

Igor Dodon ar fi suspect de Covid-19, iar sediul PSRM este în carantină
O nouă ședință de judecată în dosarul denumit generic „kuliok” (sacoșa neagră) a avut loc astăzi, 6, martie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), însă în lipsa lui Igor Dodon și a doi dintre avocați, din motive de sănătate. Fostul președinte Igor Dodon ar fi suspect de Covid-19, iar doi dintre avocații apărării ar fi

Ion Chicu: Guvernul Recean are un credit de încredere primele 100 de zile
Vorbind despre schimbarea Guvernului, constatăm că 3/4 din fostul Guvern a rămas și aici este marele pesimism în rândurile cetățenilor că lucrurile nu se vor schimba, dar, totuși, figura unui lider de Guvern este importantă și sperăm că noul premier va reuși să schimbe lucrurile. Declarația a fost făcută de către ex-Prim-ministru, Ion Chicu pentru

UE va trimite o misiune în Republica Moldova pentru consultări de securitate
Uniunea Europeană intenționează să trimită o misiune civilă în Republica Moldova, a anunțat publicația „Welt am Sonntag” citând surse, conform Rador. Publicația scrie că Republica Moldova „simte o amenințare din ce în ce mai mare” și, pe 28 ianuarie, a scris o scrisoare către Bruxelles în care cere sprijin. Serviciul European de Acțiune Externă lucrează,

Vicepremierul Nicu Popescu: Republica Moldova își propune să adere la UE în 2030
Republica Moldova își propune să adere la Uniunea Europeană în 2030. Declarația a fost făcută de către vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, în cadrul unei conferințe de presă organizată cu prilejul împlinirii unui an de la depunerea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE. Potrivit lui, în acest an

Nicu Popescu răspunde Moscovei – „Decizia cum numim această limbă ne aparține”
Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a comentat declarațiile făcute de diplomația rusă după ce Parlamentul de la Chișinău a votat o Declaraţie prin care condamnă războiul Rusiei în Ucraina.

Votat în prima lectură: Sintagma „limba română” – în toate legile Republicii Moldova
În toată legislația Republicii Moldova, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”. Un proiect care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi. PROIECTUL de lege a fost elaborat de un grup de deputați
Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:
Articole recente
- Băsescu: „Lovitură pentru tandemul Trump–Putin! Votul democratic le înfrânge planurile de a destrăma Europa”
- Autoritățile ruse le propun cetățenilor să mănânce meduze: pescuit masiv lansat în Marea Azov
- Șoc la Kremlin: Péter Magyar sparge blocada lui Viktor Orbán și deblochează 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dând peste cap planurile lui Vladimir Putin
- Macron îl critică pe Trump pentru declarațiile despre familia sa: „Nu sunt nici elegante, nici la înălțime”
- Liceenii din România și Republica Moldova, încurajați să devină voci active în comunitate: Expert Forum lansează ediția 2026 a programului „Let’s Talk About YOU(th)!”

Secretarul de stat Vladimir Cuc, întrevedere cu un înalt oficial german
Secretarul de stat Vladimir Cuc a avut o întrevedere cu Anna Lührmann, ministrul de stat pentru afaceri europene și climă din cadrul Oficiului Federal pentru Afaceri Externe. Discuția s-a axat pe evoluțiile în procesul de integrare europeană al Republicii Moldova și asistența ce ar putea fi oferită în acest sens de Germania. Oficialul moldovean a

Nicu Popescu, întrevederi cu mai mulți ambasadori acreditați în Republica Moldova
Săptămâna acesta viceprim-ministrul, ministru al afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu s-a întâlnit cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos la Chișinău, cu reședința la București, Roelof van Ees, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice la Chișinău, se arată într-un comunicat al MAEIE. „I-am mulțumit diplomatului olandez pentru contribuția adusă la dezvoltarea relației noastre bilaterale.

Prim-ministrul a inspectat punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Criva – Mămăliga
Premierul Dorin Recean a întreprins o vizită de inspecție la punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Criva – Mămăliga. Șeful Guvernului a discutat cu conducerea postului vamal, a poliției de frontieră și ANSA despre măsurile de eficientizare a trecerii frontierei de stat cu Ucraina în maximă siguranță și confort pentru cetățeni și agenți economici. De