AUR se menține la aproape 40% în România. PSD și PNL, sub pragul de 20%, potrivit INSCOP

Share

AUR se menține detașat pe primul loc în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, cu 39,7% din opțiunile de vot, potrivit ediției din septembrie a Barometrului Informat.ro – INSCOP Research. Partidul condus de George Simion este urmat de PSD și PNL, care se află la distanță de aproximativ 20 de puncte procentuale.

Potrivit sondajului realizat în perioada 1–7 septembrie 2026, PSD este creditat cu 18,7% din intențiile de vot, în timp ce PNL ar obține 16,3%. USR se află pe locul al patrulea, cu 9%.

UDMR ar acumula 5,5%, iar SENS ajunge la 4,1%, în creștere față de 2,5% în luna mai. S.O.S. România și POT sunt cotate cu câte 2,7% din opțiunile de vot.

În cazul respondenților care au declarat că ar merge sigur la vot, AUR ajunge la 40,2%, urmat de PNL cu 17,2%, PSD cu 16,4% și USR cu 11,4%. UDMR și SENS sunt cotate fiecare cu câte 4,8%.

Datele INSCOP arată și că 56,7% dintre români afirmă că „sigur da” vor merge la vot, în timp ce 17,8% spun că „sigur nu” vor participa.

Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, afirmă că prelungirea crizei politice și costurile economice și sociale asociate acesteia au început să erodeze scorurile partidelor care au format fosta coaliție de guvernare. Potrivit acestuia, PNL a pierdut avansul electoral înregistrat după moțiunea de cenzură, revenind la nivelurile anterioare, în timp ce PSD și USR înregistrează o stabilizare.

„AUR se menține în jurul procentului de 40%”, a precizat Ștefureac.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.100 de persoane, prin interviuri telefonice (CATI), reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României. Marja maximă de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Macron: Franța a testat noua rachetă balistică M51.3 de pe un submarin nuclear

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat marți că a asistat la primul tir al noii versiuni a rachetei balistice strategice M51.3, lansată de pe submarinul nuclear francez „Le Vigilant”. Testul a avut loc pe 6 octombrie, în largul coastelor Finistère, în cadrul operațiunii Smertrios. Ministerul francez al Apărării precizează că racheta nu a avut încărcătură

Linia Strășeni-Gutinaș, proiect de 130 de milioane de dolari: SUA și Moldova lansează grupul de lucru

Ministerul Energiei, Moldelectrica, compania Black & Veatch și Ambasada SUA la Chișinău au lansat grupul de lucru pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș, un proiect strategic destinat consolidării securității și independenței energetice a Republicii Moldova. Ambasada SUA la Chișinău califică lansarea grupului de lucru drept un pas important pentru viitorul energetic al țării. Potrivit misiunii diplomatice,

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share