Posturile TV care au rămas fără licență erau finanțare din bani ilegali și urmăreau subminarea statului Republica Moldova
Posturile TV care au rămas fără licență erau finanțare din bani ilegali și aveau drept obiectiv subminarea statului Republica Moldova. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu. Șefa statului a făcut referire la țările Uniunii Europene, cu un nivel de democrație mai mare, unde astfel de sancțiuni sunt aplicate presei care dezinformează. „Avem explicațiile

Peste 10 milioane de euro vor fi investiți în modernizarea a cinci universități din Republica Moldova
Cinci universități din Republica Moldova vor primi finanțare de circa 10,4 milioane de euro pentru implementarea a 13 proiecte în domenii prioritare de formare profesională. În urma implementării acestora, vor fi dotate mai multe săli și laboratoare cu tehnologii avansate, fiind modernizat și procesul didactic. De aceste investiții vor beneficia peste 35 de mii de

SIS: Deținem probe că Federația Rusă influențează alegerile locale din 5 noiembrie
Directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața a susținut un briefing de presă despre asigurarea securității informaționale în contextul atacurilor hibride la adresa Republicii Moldova. „Deținem informații operative, dar și probe, că Federația Rusă influențează alegerile locale din 5 noiembrie. Acest lucru se întâmplă prin câteva metode ce implică finanțarea ilegală a campaniilor electorale,

Află când a apărut laptele condensat și la ce este bun
Laptele condensat a apărut pentru prima dată în timpul Războiului Civil din SUA, fiind folosit ca o sursă de hrană pentru soldați datorită ușurinței de transport și a duratei lungi de valabilitate. Producția de lapte condensat implică eliminarea parțială a apei din lapte, rezultând o pastă moale și dulce. Această tehnică de conservare a laptelui

Geniștii Armatei Naționale au fost instruiți sub supravegherea specialiștilor din Forțele Armate ale SUA
Un grup de militari, din componența trupelor de geniu ale Armatei Naționale, au fost parte a unui curs de instruire, desfășurat în perioada 2-27 octombrie, și unde au fost familiarizați cu cele mai noi echipamente, tehnici și metode de activitate în domeniu. Potrivit unui comunicat al Ministerului apărării, ședințele au fost moderate de o echipă

Jaful secolului! Vezi ce s-a întâmplat în satul Manta, raionul Cahul
Doi locuitori din satul Manta, raionul Cahul, au încercat să fure lemne cu o motocicletă. Cei doi au fost însă prinși de inspectorii de mediu. În urma operațiunii, au fost întocmite două procese-verbale de contravenție în conformitate cu articolul 142 alineatul 2 din Codul Contravențional al Republicii Moldova. ,,Masă lemnoasă confiscată urmează să fie transmisă

Cod Galben de vreme rea și vânt. Află cum va fi vremea în dormitorul tău
Pentru sâmbătă, 28 octombrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că, între orele 11:00 și 18:00, în Republica Moldova se anunță Cod Galben de vreme capricioasă și vânt. Vremea va fi puțin mai agitată în prima zi a weekendului. În timpul nopții, în unele localități din nordul și centrul Republicii Moldova, ne așteptăm la ploi slabe,

Ofițerii CNA l-au înconjurat pe Igor Grosu
Noul director al Centrului Național Anticorupție /CNA/, Alexandr Pînzari, numit în funcție ieri de Legislativ, a fost prezentat subalternilor în această dimineață de către președintele Parlamentului, Igor Grosu. În cadrul evenimentului, speakerul a menționat că fenomenul corupției este o amenințare directă la adresa securității naționale, iar CNA are misiunea de a acționa ferm pentru a

Misterele Lunii nu de la o luni
Luna, strălucind pe cerul nopții de-a lungul veacurilor, a fost o sursă nesecată de mister și fascinație pentru omenire. Cunoscută drept singura noastră însoțitoare naturală, această sferă roșie, care orbitează în jurul Pământului, a inspirat arta, miturile, știința și imaginația umană deopotrivă. Dincolo de lumina sa magică, Luna ascunde o multitudine de secrete și caracteristici

De câți bani are nevoie un cetățean al României pentru un trai decent în 2023
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii este de 9.978 lei pe lună, față de 8.659 lei în septembrie 2022, în creștere cu 15.2% , arată datele Fundaţiei Friedrich Ebert România şi Syndex România. Pentru un adult singur, valoarea coșului minim de consum pentru
Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:
Articole recente
- Psihologia identifică patru tipare comportamentale la adulții lipsiți de afecțiune în copilărie. Specialiștii explică efectele ascunse
- Regulă nouă pentru șoferi în Grecia: trusă medicală obligatorie conform standardului european. Amendă de circa 570 lei pentru nerespectare
- „Trăim un război informațional”. Avertismentul președintelui Nicușor Dan la Forumul Educației Financiare
- Dezechilibru pe piața uleiului: Moldova exportă ieftin și importă mai scump, arată o analiză economică
- Controversă la Arad: aproape 100.000 de lei pentru promovare online, în timp ce un festival cultural a fost anulat

Portalurile blocate de SIS își continuă activitatea
Mai multe portaluri care au fost recent blocate la inițiativa Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au găsit mijloace prin care să-și continue activitatea. Directorul SIS, Alexandru Musteața, a declarat în cadrul conferinței de presă din 3 noiembrie că experții instituției știu despre aceste inițiative și lucrează asupra unor măsuri. În ultimele două săptămâni, la

Alexandr Stoianoglo a contestat în instanță decretul de demisie semnat de Maia Sandu
Ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a solicitat instanței de judecată verifice legalitatea actelor administrative ale președintelui Republicii Moldova. Ar fi vorba de decretul semnat de Maia Sandu prin care fostul șef al Procuraturii Generale a fost demis. Cererea a fost depusă la Judecătoria Chișinău, pe 30 octombrie. Dosarul a fost creat, dar deocamdată nu a fost

Cel mai iute ardei din lume se găsește în România, la Buzău
Cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău au creat cel mai iute ardei din lume. Întregul proces a durat peste 23 de ani. Peste 1.000 de soiuri de ardei iute sunt în cercetare la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău, de diferite forme, mărimi şi culori. Printre acestea se numără și