A început cea de a doua ediție a Festivalului Tradițiilor Românești la Chișinău
Ediția a II-a a Festivalului Tradițiilor Românești aduce în capitala Republicii Moldova,începând de astăzi, un program bogat, cu muzică și meșteșuguri din toate comunitățile istorice ale României. Organizat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis. Festivalul Tradițiilor Românești are loc în

Localitatea Stăuceni din municipiul Chișinău devine oraș
Prin votul final din Parlament, localitatea Stăuceni, situată în municipiul Chișinău, a fost ridicată la rangul de oraș. Această schimbare a fost confirmată printr-un proiect de lege aprobat astăzi în lectură finală. Inițiativa legislativă a fost propusă de Larisa Voloh, președinta Comisiei parlamentare pentru administrație publică și dezvoltare regională. Potrivit acesteia, acordarea statutului de oraș

Sfaturi pentru femei nemăritate: Cum alegem cămăși pentru bărbați
Pentru majoritatea bărbaților, alegerea unei cămăși pare să fie în prima fază o nimica toată. Ajunși însă în magazine, mai ales în cele online, alegerile sunt destul de dificile. Marele dezavantaj al cămășilor este faptul că ele rar pot fi probate, ele fiind ambalate în ambalaje speciale. Sigur, este total neigienică probarea cămășilor, motiv pentru

OFICIAL: Denumirile geografice de pe teritoriul țării vor fi scrise în limba română
Numele locurilor geografice din Republica Moldova vor fi redactate în limba română, inclusiv toponimele, elementele naturale, zonele istorice și culturale. În regiunile populate de minorități naționale și la cererea lor, numele geografice vor fi indicate atât în română, cât și în limbile vorbite de locuitori. Această regulă este stabilită în Legea privind denumirile geografice, care

Statele UE vor să introducă politici de reglementare pentru activitatea „influencerilor”
Miniștrii Culturii din statele UE au solicitat marți, în cadrul unei reuniuni a Consiliului UE, măsuri pentru încurajarea unui comportament responsabil în rândul „influencerilor” de pe rețelele de socializare, precum și dezvoltarea unor organisme sau mecanisme de reglementare a activităților acestora, inclusiv un posibil cod etic, relatează agenția spaniolă EFE. În concluziile reuniunii, miniștrii europeni

Poliția de Frontieră a fost dotată cu sisteme antidronă
Poliția de Frontieră continuă să își îmbunătățească capacitățile prin aplicarea tehnologiei performante pentru combaterea migrației ilegale și a amenințărilor teroriste. În acest sens, ieri, 14 mai, în incinta Direcției regionale Centru, 20 de polițiști de frontieră au participat la un curs de instruire specializat în utilizarea sistemelor de bruiere a undelor și a aparatelor de

Mai multe persoane ar putea beneficia de credite garantate de stat, anunță Maia Sandu
Mai multe categorii de persoane ar putea accesa credite ipotecare garantate de stat. Președinta Maia Sandu anunță că a solicitat Guvernului să extindă Programul Prima Casă. Totodată, șefa statului a venit și cu un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei. Premierul Dorin Recean a declarat în ședința Executivului că Programul Prima Casă

Un fel de relație complicată cu termometrele
Astăzi, 14 mai, temperaturile flirtează timid cu 18 grade Celsius, pe când noaptea, parcă supărate, se retrag până la friguroasele 3 grade. Cerul rămâne în mare parte stoic, variabil și fără chef de ploaie. Specialiștii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) ne spun că vremea e pusă pe glume și se lasă dominată de

Dacă Rusia va lansa un atac împotriva Republicii Moldova, Occidentul va interveni
„Occidentul va desfășura trupe în Ucraina, dacă Rusia va extinde conflictul la Republica Moldova”, informează aktual24 din București, citând publicația italiană La Republica. Conform surselor din Occident, NATO a definit cel puțin două „linii roșii” care, dacă sunt trecute, ar justifica o intervenție directă a Alianței în conflictul ucrainean. Intervenția NATO ar avea loc dacă

Un Paște binecuvântat, plin de pace și armonie, alături de cei dragi!
Dragii noștri prieteni și cititori, În numele întregii echipe de la ZideZi.md, vă transmitem cele mai sincere și călduroase urări cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paște! În această perioadă plină de lumină și înviere, sărbătorim nu doar tradițiile și obiceiurile, ci și puterea speranței și a iubirii care ne însuflețesc. Sărbătoriți alături de cei dragi,
Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:
Articole recente
- Psihologia identifică patru tipare comportamentale la adulții lipsiți de afecțiune în copilărie. Specialiștii explică efectele ascunse
- Regulă nouă pentru șoferi în Grecia: trusă medicală obligatorie conform standardului european. Amendă de circa 570 lei pentru nerespectare
- „Trăim un război informațional”. Avertismentul președintelui Nicușor Dan la Forumul Educației Financiare
- Dezechilibru pe piața uleiului: Moldova exportă ieftin și importă mai scump, arată o analiză economică
- Controversă la Arad: aproape 100.000 de lei pentru promovare online, în timp ce un festival cultural a fost anulat

Agenții economici vor fi stimulați să doneze produse alimentare pentru a sprijini persoanele vulnerabile și a reduce risipa alimentară
O inițiativă legislativă propusă pentru modificarea Legii privind prevenirea pierderii și risipei de alimente și a Codului Fiscal al Republicii Moldova a fost aprobată în prima lectură în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului. Conform proiectului, vor putea fi donate o serie de produse alimentare a căror siguranță

Vremea caldă și ploile slabe acoperă întregul teritoriu al țării. Câte grade vor arăta termometrele
Ultima săptămână a lunii mai începe cu vreme caldă și precipitații. Conform meteorologilor, luni, 27 mai, temperaturile vor urca până la 23 de grade Celsius. Noaptea, valorile termice vor varia între 10 și 15 grade Celsius. Conform prognozei Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), astăzi vremea va fi influențată de o zonă de aer cu presiune

Acces gratuit pentru toți copiii la Grădina Zoologică pe 1 iunie
De Ziua Internațională a Copilului, pe 1 iunie, Grădina Zoologică va organiza Ziua Ușilor Deschise, oferind acces gratuit pentru toți copiii, indiferent de vârstă. Anunțul a fost făcut de primarul Chișinăului, Ion Ceban, în cadrul unei ședințe a Primăriei, acesta subliniind investițiile municipalității în reabilitarea și modernizarea Grădinii Zoologice. De asemenea, pe 1 iunie, Ziua