Alexandr Slusari critică dur guvernarea: „Deficitul comercial a ajuns la 3 miliarde de dolari. Economia e batjocorită”
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, lansează un nou atac la adresa guvernării, acuzând autoritățile de distrugerea sistematică a economiei naționale și favorizarea masivă a importurilor în detrimentul producătorilor autohtoni. Într-o postare publicată pe Facebook, Slusari atrage atenția asupra unui nou antirecord în comerțul extern: în primele cinci luni ale anului 2025, importurile de mărfuri

CEC a publicat lista partidelor eligibile pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie: 25 de formațiuni confirmate, 14 în așteptare
Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat luni, 15 iulie, lista oficială a partidelor politice eligibile pentru a participa la alegerile parlamentare anticipate din 28 septembrie 2025. Potrivit instituției, 25 de formațiuni politice au fost confirmate, acestea prezentând la timp documentele necesare către Agenția Servicii Publice (ASP), inclusiv lista membrilor conducerii, conform cerințelor Legii privind declararea

Acuzații grave la adresa lui George Simion: Ar fi primit bani de la FSB pentru a compromite mișcarea unionistă din Republica Moldova
15.000 de dolari. Atât ar fi costat, potrivit unor acuzații lansate de luptătorii români din Ucraina, subminarea mișcării unioniste din Republica Moldova de către George Simion. Voluntarii unității „Romanian Battlegroup Getica”, formată din români care luptă în Ucraina împotriva invaziei ruse, lansează un atac dur la adresa liderului AUR. Într-o postare pe rețelele de socializare,

Maia Sandu călătorește mai ieftin, dar cu rezultate mai mari: Deplasările prezidențiale, sub lupa comparației cu Igor Dodon
Președinția Republicii Moldova a publicat o comparație detaliată a cheltuielilor pentru deplasări externe ale actualei președinte, Maia Sandu, și ale fostului șef al statului, Igor Dodon. Analiza, prezentată de consilierul prezidențial Igor Zaharov, arată diferențe semnificative de costuri, dar și de rezultate ale vizitelor oficiale. Potrivit lui Zaharov, în perioada 2021–2024, președinta Maia Sandu a

CEC lansează o platformă online dedicată alegătorilor moldoveni din diaspora, în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie
Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat oficial platforma online https://diaspora.cec.md, destinată informării alegătorilor moldoveni aflați în afara țării, în vederea scrutinului parlamentar programat pentru 28 septembrie 2025. Potrivit instituției, noua platformă oferă informații actualizate despre organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare, în special pentru cetățenii moldoveni care votează din străinătate. Printre temele abordate se numără procedura

Nicușor Dan își dezvăluie principalii donatori: Florin și Măriuca Țălpăș, Dan Ostahie și alți oameni de afaceri de top
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut publică, luni, lista principalilor donatori care i-au sprijinit campaniile electorale pentru Primăria Capitalei și, mai recent, pentru alegerile prezidențiale din 2025. Printre numele anunțate se regăsesc figuri marcante ale mediului de afaceri din România, precum Florin și Măriuca Țălpăș (fondatorii Bitdefender), Dan Ostahie (fondatorul Altex), Aurel Iancu și Ana

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetățeniei române unor preoți acuzați de colaborare cu Kremlinul / VIDEO
Mitropolia Basarabiei anunță că va solicita autorităților române retragerea cetățeniei pentru unii ierarhi și clerici ai Mitropoliei Moldovei, pe care îi acuză de implicare în „războiul hibrid” desfășurat în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat, aceștia ar susține politicieni pro-Rusia și ar promova teorii conspirative prin intermediul mass-mediei. Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei afirmă că unii preoți „se

Percheziții la sediul Rassemblement National, partidul Marinei Le Pen, în ancheta privind finanțări ilicite și legături financiare cu Rusia
Sediul partidului de extremă dreapta Rassemblement National (RN), condus de Marine Le Pen, a fost percheziționat miercuri, 9 iulie, în cadrul unei anchete judiciare privind suspiciuni de finanțare ilegală a campaniilor electorale ale formațiunii. Operațiunea a avut loc în prezența avocatului partidului, Wallerand de Saint-Just, și a directorului cabinetului președintelui RN, Jordan Bardella, care nu

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, ar putea avea interdicție de intrare în spațiul Schengen. Autoritățile române neagă decizia la nivel național
Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, ar putea fi interzis să intre nu doar în România, ci în întreg spațiul Schengen, pe o perioadă de cinci ani, potrivit unor surse oficiale citate de Ziarul de Gardă. Inițial, s-a speculat că interdicția a fost impusă de autoritățile române, dar MAE a negat această informație, sugerând că

Boris Volosatîi, liderul AUR Moldova, revine în politică, în timp ce avocatul lui Călin Georgescu — figură din anturajul AUR — e cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei minore / VIDEO
Boris Volosatîi, președintele AUR Moldova, și-a anunțat revenirea în politica din Republica Moldova. În paralel, în România, numele unui apropiat de cercurile ideologice ale AUR apare într-un grav caz de agresiune sexuală. Este vorba despre avocatul Bogdan Petre, cunoscut ca apărător al lui Călin Georgescu — personaj sprijinit de AUR în trecut pentru o posibilă
Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:
Articole recente
- Psihologia identifică patru tipare comportamentale la adulții lipsiți de afecțiune în copilărie. Specialiștii explică efectele ascunse
- Regulă nouă pentru șoferi în Grecia: trusă medicală obligatorie conform standardului european. Amendă de circa 570 lei pentru nerespectare
- „Trăim un război informațional”. Avertismentul președintelui Nicușor Dan la Forumul Educației Financiare
- Dezechilibru pe piața uleiului: Moldova exportă ieftin și importă mai scump, arată o analiză economică
- Controversă la Arad: aproape 100.000 de lei pentru promovare online, în timp ce un festival cultural a fost anulat

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după ridicarea veto-ului de către Slovacia
Uniunea Europeană a adoptat vineri, 18 iulie 2025, cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, după ce Slovacia și-a retras opoziția exprimată anterior. Decizia a fost luată în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor statelor membre, iar sancțiunile vizează în special sectoarele energetic și financiar ale Rusiei. Potrivit agențiilor AFP și dpa, noul pachet

Igor Grosu: Platforma DA ar putea candida pe lista PAS la alegerile parlamentare din toamnă
Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a anunțat că Platforma Demnitate și Adevăr (DA) analizează posibilitatea de a participa la alegerile parlamentare anticipate din 28 septembrie pe lista PAS. Potrivit lui Grosu, este singura formațiune rămasă în Blocul „Împreună” care nu a respins categoric propunerea. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Secretele

Ștefan Gligor acuză PAS de complicitate cu Renato Usatîi și condamnă „spectacolul batjocoritor” organizat la Chișinău
Președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a lansat critici dure la adresa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), acuzând formațiunea de complicitate politică cu Renato Usatîi și de tolerare a unui concert considerat ofensator la adresa memoriei victimelor regimului totalitar sovietic. Într-o postare publicată pe Facebook, Gligor susține că „Renato Usatîi nu este un simplu organizator și