Alexandr Slusari critică dur guvernarea: „Deficitul comercial a ajuns la 3 miliarde de dolari. Economia e batjocorită”

Share

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, lansează un nou atac la adresa guvernării, acuzând autoritățile de distrugerea sistematică a economiei naționale și favorizarea masivă a importurilor în detrimentul producătorilor autohtoni.

Într-o postare publicată pe Facebook, Slusari atrage atenția asupra unui nou antirecord în comerțul extern: în primele cinci luni ale anului 2025, importurile de mărfuri s-au majorat cu 17,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar deficitul balanței comerciale a ajuns la aproape 3 miliarde de dolari.

„Această guvernare pur și simplu își bate joc de economia națională și de producătorii autohtoni”, a scris Slusari, acuzând puterea de promovarea unui model „liberal-extremist” în economie, model abandonat de mult timp de statele din Uniunea Europeană.

Fostul deputat susține că proiecte precum „Satul European” sunt folosite doar pentru a atrage voturi, în timp ce sectorul real de producere este ignorat și numărul locurilor de muncă scade semnificativ. În opinia sa, acest dezechilibru duce la creșterea importurilor și intensificarea migrației, mai ales din zonele rurale.

Slusari îl critică dur și pe fostul ministru al Economiei, Dumitru Alaiba, despre care afirmă că „nu merită să lucreze nici în calitate de măturător”, dar care, în ciuda eșecurilor, a fost recompensat cu o funcție la Banca Națională.

„Situația este una tristă și foarte periculoasă”, avertizează Slusari în încheiere, exprimându-și îngrijorarea față de viitorul economic al Republicii Moldova.

Deocamdată, autoritățile nu au comentat acuzațiile.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share