Ford păstrează cutia manuală, susținut de un aliat neașteptat: papa Leon
Jim Farley, directorul general al Ford, susține că mașinile cu transmisie manuală încă au un loc „sacru” în portofoliul producătorului din Detroit. Într-un comunicat transmis jurnaliștilor de la Business Insider, Farley a explicat că pasiunea pentru condusul tradițional rămâne vie: „Oferim cutie manuală deoarece unii oameni chiar iubesc să conducă astfel de mașini. Le place

Diana Șoșoacă, audiată la Parchetul General. Procurorii iau în calcul o expertiză psihiatrică în dosarul de propagandă legionară
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost citată luni la Parchetul General, în cadrul dosarului în care este acuzată de propagandă legionară. Măsura vine în contextul unor demersuri procedurale ale anchetatorilor, care ar analiza posibilitatea efectuării unei expertize psihiatrice, pentru care este necesar acordul acesteia. Potrivit unor surse din cadrul Parchetului, procurorii intenționează să dispună o evaluare

România pe locul 45 în lume: progrese punctuale, probleme structurale persistente
România își menține poziția a 45-a în clasamentul mondial al Indicelui de Progres Social, potrivit celui mai recent raport publicat de Social Progress Imperative, cu sprijinul Deloitte. Studiul evaluează calitatea vieții și bunăstarea socială în 171 de state. Scorul general al României este de 74,49 din 100, un nivel aproape identic cu cel din 2024,

Actorul rus Dmitri Nagiev, eliminat din televiziune, cinema și publicitate după declarații critice despre războiul din Ucraina
Actorul și prezentatorul rus Dmitri Nagiev ar fi fost înlăturat aproape complet din spațiul public din Rusia, după ce declarațiile sale au fost interpretate drept critici la adresa războiului din Ucraina. Potrivit unor surse citate de Dozhd, acesta a fost scos de pe bannerele publicitare, i-au fost reziliate contractele de promovare și a fost exclus

Descoperire spectaculoasă: unele bacterii pot supraviețui în spațiu și ar putea răspândi viața între planete
Oamenii de știință au făcut o descoperire care ar putea schimba modul în care înțelegem viața în Univers. Cercetătorii au demonstrat că anumite bacterii, precum Deinococcus radiodurans, pot supraviețui condițiilor dure din spațiu, inclusiv impacturilor asemănătoare celor dintre diferite corpuri cosmice. În cadrul unui experiment realizat în laborator, bacteriile au fost plasate între două plăci

Zelenski, așteptat la Paris: Macron vrea să lovească „flota fantomă” a Rusiei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va efectua vineri o vizită la Paris, unde va fi primit de omologul său francez, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială franceză, care a precizat că întrevederea va avea loc în contextul eforturilor internaționale de a intensifica presiunea asupra Rusiei, după patru ani de război

Rusia pregătește o lege care ar permite utilizarea armatei pentru „protejarea” cetățenilor ruși în străinătate. Experții văd un posibil semnal politic
Autoritățile din Federația Rusă pregătesc un nou proiect de lege care ar putea extinde motivele pentru utilizarea armatei ruse în afara granițelor țării, sub pretextul „protejării cetățenilor ruși” aflați în străinătate. Informația a fost relatată de agenția rusă Interfax, care citează surse guvernamentale. Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Apărării al Rusiei, ar urma să fie

Performanță neobișnuită: o tânără din Nigeria a numărat până la 1.070.000 și a intrat în Cartea Recordurilor
O tânără din Nigeria a reușit o performanță neobișnuită și impresionantă, intrând în Guinness World Records după ce a numărat cu voce tare până la 1.070.000 timp de 70 de zile consecutive. Protagonista recordului, Favour Ogechi Ani, a transmis în direct pe platforma YouTube întreaga tentativă, dedicând aproximativ 14 ore pe zi activității de numărare.

Scandal electoral la Budapesta: liderul opoziției, Péter Magyar, acuză Rusia de tentative de influențare a alegerilor
Liderul opoziției din Ungaria, Péter Magyar, a cerut Rusiei să se abțină de la orice interferență în alegerile parlamentare programate pentru 12 aprilie, pe fondul unor dezvăluiri potrivit cărora Kremlinul ar fi trimis o echipă secretă pentru a influența scrutinul în favoarea premierului Viktor Orbán. Apelul a venit după ce portalul de investigații VSquare a

Ambasada Moldovei în EAU, apel către cetățeni: Peste 200 de solicitări privind anularea zborurilor și evacuarea
Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite a emis un set de precizări pentru cetățenii moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite, în contextul perturbărilor în transportul aerian generate de situația de securitate din regiune. Potrivit misiunii diplomatice, în ultimele ore au fost recepționate peste 205 apeluri telefonice și e-mailuri din partea moldovenilor care solicită informații
Articole recente
- FAO și Japonia lansează un proiect pentru sprijinirea pomicultorilor și apicultorilor din Republica Moldova
- Zelenski: Putin pregătește o nouă mobilizare și mizează pe încă 30.000 de soldați nord-coreeni
- Pompierii din Republica Moldova, în prima linie împotriva unui incendiu devastator din Grecia
- Zelenski: Ucraina va avea, din 2027, drone cu o rază de acțiune de până la 10.000 km
- UE permite confiscarea și valorificarea petrolului transportat de petrolierele care eludează sancțiunile împotriva Rusiei

Șoc la Kremlin: Péter Magyar sparge blocada lui Viktor Orbán și deblochează 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dând peste cap planurile lui Vladimir Putin
O schimbare majoră de poziție la nivelul politicii europene vine din Ungaria, unde noul lider politic, Péter Magyar, a anunțat că nu va mai bloca acordarea unui credit de 90 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene către Ucraina. Declarația a fost făcută luni, în cadrul unei conferințe de presă, la scurt timp după

Macron îl critică pe Trump pentru declarațiile despre familia sa: „Nu sunt nici elegante, nici la înălțime”
Președintele Emmanuel Macron a reacționat ferm la afirmațiile recente ale omologului său american, Donald Trump, calificându-le drept „nici elegante, nici la înălțime”. Declarația a fost făcută joi, în timpul unei vizite oficiale în Coreea de Sud, potrivit agenției AFP. Liderul de la Paris a ales să minimalizeze impactul comentariilor venite de la Washington, subliniind că

Céline Dion revine pe scenă după o luptă cu o boală rară: serie de concerte anunțate la Paris
Cântăreața canadiană Céline Dion a anunțat revenirea sa în fața publicului, după o pauză de mai mulți ani cauzată de probleme de sănătate. Artista va susține, în această toamnă, zece concerte la Paris, programate pentru lunile septembrie și octombrie. Anunțul a fost făcut chiar în ziua în care artista a împlinit 58 de ani, fiind