S.A. „Energocom” a prelungit contractul cu Centrala de la Cuciurgan
Contractul de achiziție a energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan (MGRES) a fost prelungit pentru încă o lună. Potrivit S.A. „Energocom”, condițiile contractuale au rămas neschimbate ca și pe parcursul ultimelor luni, iar prețul de achiziție, la fel, a rămas același și va constitui 66 de dolari/MWh. Astfel, în octombrie, MGRES va furniza

În acest an bugetul pentru compensații va fi mai mic
Autoritățile vor aloca alocă un buget mai mic pentru compensațiile în această iarnă. O spune ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, potrivit căruia bugetul este mai mic, întrucât în acest an și tarifele la energie sunt mai mici. Alexei Buzu spune că autoritățile perfecționează mecanismul de acordare a compensațiilor, iar ajutor din partea statului

Taxa de modernizare a Aeroportului Chișinău va fi anulată, începând cu anul viitor
Dispare integral taxa de modernizare a Aeroportului. Asigurările sunt date de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Potrivit oficialului, taxa de 9 euro a fost redusă la jumătate, iar începând cu anul viitor va fi exclusă complet. Potrivit oficialului, autoritățile caută investiții de cel puțin 200 de milioane de euro pentru modernizarea aerogării, însă

A fost reabilitat un drum național ce trece pe teritoriul raionului Telenești
Lucrările de reabilitare a drumului național G46 Dobrușa – Ignăței – Scorțeni – Codrul Nou – R14, km 22, 610 – 35, 622, Lotul 1, Coridorul 10, au fost finalizate. Astăzi, o comisie de recepție a constatat că lucrările sunt efectuate complet, conform proiectului de execuție, caietului de sarcini și normativelor în vigoare. Potrivit Administrației

Europa vrea să importe energie verde din Sahara prin cabluri submarine
Hidrogenul verde nu este singura posibilitate de a exporta energie regenerabilă. Xlinks, o firmă britanică, vrea să construiască o centrală eoliană şi solară în Maroc care ar urma să trimită electricitate direct către Marea Britanie printr-o reţea de 3.800 de kilometri de cabluri submarine până în 2030, scrie The Economist. Iar astfel de planuri, având

R.Moldova: În acest an vor fi recoltate peste un milion de tone de floarea-soarelui
În Republica Moldova are loc recoltarea culturii de floarea-soarelui, suprafața semănată în anul 2023 fiind de aproximativ 388,9 mii de hectare, cu o producție estimată de circa 1,01 milioane de tone. Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale, această cultură beneficiază de condiții climatice favorabile pentru recoltarea semințelor. Potrivit reprezentanților Serviciului Vamal, în perioada 1-25 septembrie

Lapte autohton pentru autohtoni. Secretarul de stat se implică activ
Fermele autorizate din Moldova ar putea fi populate și mai intens cu vaci de prăsilă, de înaltă calitate. Cel puțin asta își propun responsabilii de la Ministerul Agriculturii. Secretarul de stat Iurie Scripnic i-a asigurat pe reprezentanții proiectului People in Need că extinderea șeptelului de animale în fermele autorizate este prioritatea Ministerului. În acest sens,

Republica Moldova va beneficia de suport financiar din partea Japoniei
Republica Moldova va putea beneficia de suport financiar din partea Japoniei prin Mecanismul Comun de Creditare. La Ministerul Mediului a avut loc o ședință la care s-a discutat despre oportunitatea implementării noilor proiecte în baza acestui mecanism promovat de Japonia sub umbrela Convenției-cadru a ONU privind schimbările climatice (CONUSC). Republica Moldova a semnat Acordul bilateral

Veniturile bugetului de stat în 2023 vor fi mai mici decât s-a planificat
Executarea bugetului de stat pentru 2023 va fi mai mică cu câteva sute de milioane de lei, decât s-a planificat, conform ultimelor rectificări bugetare, constată Ministerul Finanţelor în Raportul semianual privind executarea bugetului public național și a componentelor acestuia pe anul 2023. Ministerul Finanţelor estimează, la capitolul venituri, că încasările vor fi de 99,2% din

Carburanții se scumpesc. ANRE anunță cât vor costa carburanții mâine, 19 septembrie
Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță prețurile plafon la benzină și motorină, valabile pentru marți, 19 septembrie. Astfel, litrul de benzină se scumpește cu 9 bani și va costa 26,76 lei/litru. Motorina va fi mai scumpă cu 17 bani, urmând a fi comercializată cu prețul maxim de 24,50 lei/litru.
Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:
Articole recente
- BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova
- GPT-6 Astra a dat dovadă de „frustrare extremă” după ce un Creeper i-a distrus progresul în Minecraft
- Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale
- Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât
- Drum transformat în capcană pentru șoferi: Autobuzele școlare, în pericol după ploi

Guvernul va reabilita coridorul feroviar Nord-Sud, cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Coridorul feroviar Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari, cu o lungime de 446 de km, va fi reabilitat cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care va acorda un împrumut în valoare de 23 de milioane de euro. Guvernul a aprobat ratificarea unui Acord în acest sens. Mijloacele financiare urmează a fi distribuite în două tranșe a câte 12

La Chișinău se desfășoară târguri cu produse autohtone
În acest weekend – 30 septembrie – 1 octombrie 2023- în mai multe sectoare din Chișinău vor avea loc mai multe târguri cu produse autohtone. Cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi locuitorilor capitalei acces la produse agricole de sezon, în cele două zile vor fi desfășurate diverse iarmaroace și târguri

Ce spune Chișinăul despre intenția Bucureștiului de a cumpăra portul Giurgiulești
Autoritățile din Republica Moldova confirmă că se află în discuții cu Bucureștiul în ceea ce privește eventualele investiții ale României în Portul Internațional Liber Giurgiulești situat la Dunăre. O declarație în acest sens a făcut purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă, pentru Radio Chișinău. „Este o idee discutată și care se