Festivalul de Film de la Cannes 2023. Lista completă a câștigătorilor / VIDEO
Cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes s-a încheiat sâmbătă seară prin tradiţionala ceremonie de decernare a premiilor, scrie presa internațională. Gazda ceremoniei a fost actriţa franceză Chiara Mastroianni. Juriul competiţiei oficiale a fost prezidat de regizorul suedez Ruben Ostlund. Lungmetrajul „Anatomie d’une chute”, regizat de cineasta franceză Justine Triet, a

26 mai – Evenimente, Sărbători și Personalități
Сhintesenţa сelor mai importante evenimente, sărbători naționale, internaționale și religioase, personalități legate de ziua de azi

24 mai – Evenimente, Sărbători și Personalități
Сhintesenţa сelor mai importante evenimente, sărbători naționale, internaționale și religioase, personalități legate de ziua de azi.

Dorin Recean a participat, la Taraclia, la un eveniment dedicat culturii slave
„Suntem un popor cu mai multe identități culturale, dar cu un obiectiv comun – cel de a construi Europa la noi acasă”, a declarat Dorin Recean în cadrul evenimentului Vizita prim-ministrului Dorin Recean în raionul Taraclia a început cu participarea la evenimentul dedicat zilelor scrisului și culturii slave în Republica Moldova. Până la data de

22 mai – Evenimente, Sărbători și Personalități

Moldova Europeană în imagini
Peste 75.000 de oameni au participat la Adunarea Națională „Moldova Europeană” indică Poliția Republicii Moldova pe canalul telegram cu același nume. Scopul Adunării Naționale „Moldova Europeană” a fost de a transmite comunității internaționale dorința cetățenilor Republicii Moldova de a face parte din familia europeană.

21 mai – Evenimente, Sărbători și Personalități
Clara Barton înființează Crucea Roșie Americană în 1881. FIFA este fondată la Paris în 1904. Charles Lindbergh efectuează primul zbor fără escală peste Oceanul Atlantic în 1927. Gandhi este asasinat în 1991. Născuți: Alexander Pope (1688), Tudor Arghezi (1880) și Andrei Saharov (1921). Trec în neființă Tommaso Campanella (1639) și Tudor Vianu (1964).

20 mai – Evenimente, Sărbători și Personalități
Сhintesenţa сelor mai importante evenimente, sărbători naționale, internaționale și religioase, personalități legate de ziua de azi.

19 mai – Evenimente, Sărbători și Personalități
Сhintesenţa сelor mai importante evenimente, sărbători naționale, internaționale și religioase, personalități legate de ziua de azi.

18 mai – Evenimente, Sărbători și Personalități
Ziua internațională a muzeelor. Constantin cel Mare începe distribuirea gratuită a hranei în Constantinopol (332). Napoleon Bonaparte devine împărat (1804). Apare romanul Dracula al lui Bram Stoker (1897). Născuți: Omar Khayyám (1048), Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (1868) și Bertrand Russell (1872). Decese: Alexandr Suvorov (1800), Ana Barbu (2015) și Henry Mavrodin (2022)
Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:
Articole recente
- Psihologia identifică patru tipare comportamentale la adulții lipsiți de afecțiune în copilărie. Specialiștii explică efectele ascunse
- Regulă nouă pentru șoferi în Grecia: trusă medicală obligatorie conform standardului european. Amendă de circa 570 lei pentru nerespectare
- „Trăim un război informațional”. Avertismentul președintelui Nicușor Dan la Forumul Educației Financiare
- Dezechilibru pe piața uleiului: Moldova exportă ieftin și importă mai scump, arată o analiză economică
- Controversă la Arad: aproape 100.000 de lei pentru promovare online, în timp ce un festival cultural a fost anulat

Dereneu: Tradiție și voie bună la a III-a Ediție a ,,Festivalului Dansului Popular Moldovenesc’’
În comuna Dereneu, raionul Călărași, a avut loc cea de-a III-a Ediție a ,,Festivalului Dansului Popular Moldovenesc’’, la care au evoluat 18 colective artistice și circa 460 de participanți din diferite raioane ale Republicii Moldova, dar și oaspeți din România. Cu o deosebită plăcere spectatorii au savurat numerele de dans prezentate de către colectivele din

30 mai – Evenimente, Sărbători și Personalități
Ioana d’Arc arsă pe rug în 1431, iar Biserica Catolică o sărbătorește ca Sf. Ioana d’Arc. Agenția Spațială Europeană este fondată în 1975. Cutremurul din Vrancea (1990) de 6,9 grade. Născuți: Petru cel Mare (1672) și Steven Gerrard (1980). Decese: Rubens (1640), Alexander Pope (1744), Voltaire (1778) și Boris Pasternak (1960)

29 mai – Evenimente, Sărbători și Personalități