Etichetă: #Italia

Social

Permisele moldovenești vor fi recunoscute în Italia din 8 noiembrie

Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Italia vor putea, începând cu 8 noiembrie 2025, să-și convertească permisele de conducere fără a susține examene suplimentare. Anunțul a fost făcut de președinta Maia Sandu, aflată într-o vizită oficială la Roma până pe 12 septembrie. Acordul privind conversiunea permiselor a fost semnat la Roma pe 9 iulie 2025 și

Economie

Pensiile moldo-italiene, în conturile beneficiarilor: fiecare stat plătește partea sa

De la 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare Acordul bilateral de securitate socială dintre Republica Moldova și Italia, semnat la Roma pe 31 octombrie 2024. Documentul le oferă lucrătorilor moldoveni care au activat în Italia posibilitatea de a obține pensie prin totalizarea perioadelor de cotizare realizate în ambele state. Astfel, cererile pentru pensii și

Economie

România ar putea depăşi Italia la producția de automobile

România a depășit probabil Italia în 2024 la producția de automobile, devansând astfel o mare putere industrială europeană, precum și țări vecine precum Ungaria și Polonia, conform unei analize realizate de Radu Limpede și publicate de News.ro. Italia, cunoscută pentru tradiția sa în industria auto și pentru producătorii de prestigiu precum Fiat, Maserati și Ferrari,

În lume

Milano interzice fumatul în aer liber începând cu 1 ianuarie 2025

Milano va implementa, începând cu 1 ianuarie 2025, o interdicție aproape totală a fumatului în spațiile publice exterioare. Conform noilor reglementări, fumatul va fi permis doar la o distanță de cel puțin 10 metri față de alte persoane, în caz contrar, contravenienții riscând amenzi de până la 240 de euro. Această măsură face parte din

Economie

Italia, lider incontestabil în producția de paste din UE

În 2023, Uniunea Europeană a produs un total de 6,2 milioane de tone de paste făinoase, cu o valoare estimată la 8,9 miliarde de euro, conform datelor furnizate de Eurostat. Deși volumul de producție a rămas similar cu cel din 2022, valoarea totală a crescut cu 1,1 miliarde de euro Italia se dovedește a fi

Război în Ucraina

Italia va livra Ucrainei o nouă baterie de rachete antiaeriene SAMP/T până la sfârșitul lunii septembrie

Italia pregătește un nou pachet de ajutor militar destinat Forțelor Armate ale Ucrainei, conform unui anunț făcut de ministrul apărării, citat de publicația Rai News. În cadrul acestui pachet de sprijin, Italia va furniza o baterie suplimentară a sistemului de rachete antiaeriene SAMP/T. Livrarea este așteptată să aibă loc până la sfârșitul lunii septembrie. SAMP/T

Economie

Italia depășește Franța și recâștigă coroana de lider mondial în producția de vin

Italia este pe cale să-și revendice titlul de cel mai mare producător mondial de vin în 2024, devansând Franța, a cărei industrie vinicolă a fost grav afectată de condițiile meteo nefavorabile. După o recoltă dificilă în 2023, Italia se pregătește pentru o creștere de 8% a producției, estimată la aproximativ 41-42 milioane de hectolitri, conform

Social

Italia ne acordă 10 milioane de euro pentru compensarea facturilor la energie

Italia va acorda Republicii Moldova 10 milioane de euro pentru compensarea facturilor la energie, pentru programul de instalare a contoarelor inteligente de energie electrică și pentru măsuri de eficiență energetică. Acordul de finanțare pentru accelerarea tranziției echitabile în Republica Moldova a fost semnată astăzi la Guvern. Acordul a fost semnat de către ambasadorul Italiei în

În lume

Piața europeană a pastelor este dominată de Italia 

În 2022, în UE au fost produse 6,1 milioane de tone de paste făinoase, în valoare de 7,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă cu 1,0 milioane de tone (20%) mai mult decât în urmă cu cinci ani (5,1 milioane în 2017), potrivit Eurostat. Italia a fost, de departe, principalul membru al UE în ceea

Război în Ucraina

În Italia, sub cerul liber, stau aproape 100 de tancuri Leopard, transmiterea cărora către Ucraina a fost blocată de Elveția

În municipiul italian Gorizia, într-unul dintre depozite, stau în aer liber, acoperite cu prelate, 95 de tancuri Leopard 1, transmiterea cărora către Ucraina a fost blocată de Elveția. Aceasta a fost informația furnizată de publicația RSI pe 24 august. Publicația subliniază că firma elvețiană Ruag, specializată în industria de apărare, a achiziționat tancurile în Italia

Share