Noul Cod electoral a fost adoptat în lectura a doua

În ședința de astăzi, 1 decembrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Codul electoral în lectura a doua
Share

În ședința de astăzi, 1 decembrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Codul electoral în lectura a doua. Documentul a fost pregătit în baza propunerilor elaborate de Comisia Electorală Centrală (CEC), în scopul perfecționării cadrului legislativ electoral, în special prin soluționarea deficiențelor indicate de Curtea Constituțională în adresele sale, respectarea opiniei comune a Comisiei de la Veneția și OSCE/ODIHR, implementarea recomandărilor formulate de misiunile naționale și internaționale de observare a alegerilor.

Domeniile principiale care au fost modificate, completate sau reglementate țin de mandatul, constituirea și activitatea organelor electorale, procesul de desemnare și înregistrare a candidaților, gestionarea listelor electorale, transparența finanțării campaniei electorale și fortificarea atribuției de control a CEC pe segmentul de finanțare politică. Alte aspecte relevante vizează organizarea secțiilor de votare, optimizarea mecanismelor de soluționare a litigiilor electorale, simplificarea procedurii de votare pentru alegători, reflectarea și monitorizarea alegerilor, precum și inițierea și desfășurarea referendumurilor.

Adoptarea Codului a fost precedată de constituirea, la data de 8 octombrie 2021, a unui grup de lucru în cadrul CEC, responsabil de analiza carențelor existente și elaborarea conceptului de lege ferenda, dar și de un amplu proces consultativ, atât la etapa formulării propunerilor de către CEC, cât și ulterior, pe platforma parlamentară și extraparlamentară. Acestea au fost organizate cu participarea tuturor subiecților electorali interesați: partide politice, autorități ale administrației publice centrale și locale, societatea civilă, experți electorali, parteneri de dezvoltare, organizații internaționale.

Menționăm că, începând cu data de 9 februarie 2022, au fost inițiate consultările publice, prin prezentarea proiectului de hotărâre „Cu privire la înaintarea propunerilor de modificare a Codului electoral și a legislației conexe”. Ulterior, în perioada 18 martie – 07 aprilie 2022, în parteneriat cu Asociația Promo-LEX, au fost organizate șapte ateliere de discuții tematice, în format on-line, la care au participat cumulativ circa 440 de persoane. Informații în acest sens, precum și sinteza exhaustivă a celor peste 400 de propuneri parvenite de la părțile interesate, se regăsesc pe pagina oficială a CEC, la compartimentul „Cadrul normativ”, sub compartimentul transparență decizională/procesul decizional.

Pe 25 mai 2022, în cadrul unui eveniment public, care a reunit circa 100 de persoane, inclusiv reprezentanți ai 15 partide politice, Comisia Electorală Centrală a prezentat propunerile pentru o nouă redacție a Codului electoral. Versiunea redactată a propunerilor a fost publicată pe pagina www.cec.md, iar pe 14 iunie 2022, CEC a aprobat prin vot unanim, propunerile de modificare a Codului electoral precum și a unor acte normative. Documentul a fost remis Guvernului Republicii Moldova și Parlamentului spre examinarea oportunității de modificare a legislației electorale și celei conexe.

Propunerile înaintate de CEC au fost înregistrate, pe 13 iulie 2022 drept inițiativa legislativă nr. 288 în Parlamentul Republicii Moldova, iar în continuare Comisiile parlamentare permanente au demarat procedura de avizare a acestuia, iar Comisia juridică, numiri și imunități a organizat o serie de consultări publice. Proiectul noului Cod electoral a fost aprobat, în prima lectură, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului din 28 iulie curent.

La solicitarea Președintelui Parlamentului, proiectul de lege a fost expediat spre avizare Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) și Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al OSCE (OSCE/ODIHR). Pe 15-16 septembrie experții Comisiei de la Veneția și ai OSCE/ODIHR au venit la Chișinău, într-o vizită de informare și documentare, iar ulterior, în cadrul ședinței din 21 octombrie, au adoptat Opinia comună pe marginea proiectului noului Cod electoral al Republicii Moldova.

Imediat după publicarea avizului, Parlamentul Republicii Moldova a asigurat traducerea textului avizului în limba română și plasarea acestuia pe pagina web a Parlamentului și a demarat o nouă rundă de consultările publice cu părțile interesate.

Subliniem că urmare adoptării noului Cod electoral, toate actele normative ale Comisiei Electorale Centrale urmează a fi aprobate de către Comisie într-o nouă redacție. Totodată, CEC împreună cu CICDE, planifică desfășurarea unei ample campanii de informare și a activităților de instruire, pentru familiarizarea cetățenilor și a tuturor subiecților electorali privind modificările care intervin în urma reformei electorale.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

România pierde tot mai mulți locuitori: populația ar putea scădea la 15,6 milioane până în 2080

România se confruntă cu un declin demografic tot mai accentuat, iar proiecțiile oficiale indică o reducere semnificativă a populației în următoarele decenii. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), cu ocazia Zilei Mondiale a Populației, numărul locuitorilor ar putea ajunge la doar 15,6 milioane în anul 2080. La 1 ianuarie 2025, populația rezidentă

Schimbări majore în turismul din România: Noi reguli pentru hoteluri, pensiuni și agenții de turism

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a aprobat un nou set de reguli privind clasificarea structurilor de cazare și alimentație publică, precum și procedurile de acordare a licențelor și brevetelor de turism. Modificările, publicate în Monitorul Oficial al României la 8 iulie 2026, urmăresc modernizarea legislației, simplificarea procedurilor administrative și extinderea digitalizării, fără a

Arenda lacurilor devine mai scumpă: Arendașii vor fi obligați să investească și să întrețină bazinele acvatice

Arendașii lacurilor din Republica Moldova vor achita taxe mai mari și vor avea obligația de a investi în întreținerea bazinelor acvatice, potrivit unui nou regulament anunțat de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Noile prevederi permit actualizarea plăților de arendă în funcție de caracteristicile fiecărui lac și se vor aplica inclusiv contractelor încheiate în urmă cu 15–20

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share