România a devenit în ianuarie cel mai mare furnizor de combustibil pentru Ucraina

Share

Ucraina a importat în ianuarie 202,6 mii tone de benzină, nivel record al ultimilor ani, o treime din aceasta provenind din România, susține presa ucraineană, citată de Profit.ro.

În ianuarie, companiile românești au expediat în Ucraina 63,4 mii tone de benzină, o cantitate echivalentă cu jumătate din exporturile de benzină către statul vecin din primele 9 luni ale anului trecut, de 130 mii tone, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Peste 40% din livrările românești de benzină către Ucraina din ianuarie ar fi provenit, potrivit presei ucrainene, de la Petrobrazi (rafinărie apaținând OMV Petrom) și Petromidia (rafinărie aparținând Rompetrol, companie a grupului kazah KMG).

Comparativ, ceilalți furnizori majori de benzină ai Kievului, Polonia, Lituania și Grecia au livrat împreună 81,6 mii de tone, doar cu mai puțin de o treime peste volumul exportat numai de companiile românești. Importul considerabil de benzină din ianuarie este explicabil prin intenția companiilor ucrainene de a-și crea stocuri înainte de introducerea embargoului impus de UE importurilor de carburanți din Rusia, care a intrat în vigoare pe 5 februarie, dar și prin majorarea consumului non-auto de către proprietarii de generatoare, mai multe zone fiind confruntate cu întreruperi de curent ca urmare a bombardamentelor ruse, țintite asupra infrastructurii energetice, mai arată Profit.ro.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share