Senatul francez a votat proiectul de reformă a pensiilor

După peste o săptămână de proteste, Senatul francez a aprobat proiectul de reformă a pensiilor. „Pentru” au votat 195 de deputați și „împotrivă” 112. Principalul obiectiv al reformei este creșterea vârstei minime de pensionare de la 62 la 64 de ani.
Share

După peste o săptămână de proteste, Senatul francez a aprobat proiectul de reformă a pensiilor. „Pentru” au votat 195 de deputați și „împotrivă” 112. Principalul obiectiv al reformei este creșterea vârstei minime de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Gerard Larcher, președintele Senatului: „Am ajuns la finalul acestei dezbateri foarte tensionate. Toată lumea a vorbit. De joi, 2 martie, lucrăm continuu de zece zile, și aproape tot atâtea nopți. În total, am avut peste 100 de ore de discuții. Am înregistrat un număr record de amendamente și subamendamente: în total 8.900”.

Acum, pe 15 martie versiunea finală a reformei trebuie să fie aprobată de o comisie formată din șapte deputați ai Adunării Naționale și șapte senatori. Dacă după aceasta parlamentarii ajung la un acord asupra textului final, acesta va fi supus la vot pe 16 martie, mai întâi în Senat și apoi în Adunarea Națională. Dacă ambele camere votează „pentru”, acesta va fi aprobat definitiv.

Votul a avut loc la câteva ore după ce sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta.

În Franța, sâmbătă a marcat exact o săptămână de la începutul protestelor la scară largă împotriva reformei pensiilor. Potrivit sindicatelor, aproximativ un milion de oameni au ieșit în stradă în toată țara în acea zi, dintre care 300.000 erau doar la Paris. Ministerul de Interne vorbește despre 370 de mii în toată Franța.

Manifestanții se opun intenției guvernului de a ridica din nou vârsta de pensionare, de data aceasta la 64 de ani. Autoritățile țării spun că acest lucru va contribui la reducerea datoriilor fondului de pensii al Franței.

Reforma pensiilor este un lucru, dar s-a acumulat și nemulțumirea generală. Prin urmare, este necesar să ieșim în stradă, fără luptă nu vom obține nimic.”

Capitala nu a fost lipsită de ciocniri și revolte, peste 30 de persoane au fost reținute.

Vineri, președintele Emmanuel Macron a refuzat să se întâlnească cu reprezentanții sindicatelor și să discute despre ce se întâmplă. Ca răspuns, liderii sindicali au cerut ca problema reformei să fie supusă la referendum.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Scandal electoral în Armenia: alegătorii sosiți din Rusia riscă dosare penale dacă refuză convocarea militară

Autoritățile armene au început să înmâneze citații pentru participarea la exerciții militare cetățenilor care sosesc din Rusia pentru a participa la alegerile parlamentare programate pentru 7 iunie. Anunțul a fost făcut de adjunctul șefului aparatului premierului Armeniei, Taron Chahoyan, care a precizat că persoanele obligate prin lege să efectueze serviciul militar vor fi chemate la

Alarmă în Moldova: escrocii au furat peste 270 de milioane de lei. Parlamentul intervine cu o comisie specială

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat constituirea unei comisii speciale de anchetă care va investiga amploarea escrocheriilor telefonice, financiare și online, în contextul creșterii alarmante a numărului de fraude și a prejudiciilor provocate cetățenilor. Inițiativa aparține Fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru și vine pe fondul unui fenomen care a luat amploare în ultimii ani. Potrivit autorilor

Jardan: O eventuală decizie a CSJ privind cele peste 800 de biserici nu va duce la evacuări sau suspendarea slujbelor

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, dă asigurări că o eventuală hotărâre a Curții Supreme de Justiție (CSJ) în favoarea statului în litigiul privind cele peste 800 de biserici și monumente istorice aflate în folosința Mitropoliei Moldovei nu va genera schimbări imediate pentru comunitățile religioase și nu va afecta desfășurarea serviciilor divine. Declarațiile au fost făcute în

SUA notifică NATO că își schimbă contribuția în Alianță: Europa, chemată să preia principala responsabilitate pentru propria apărare

Statele Unite au notificat oficial aliații NATO că își vor ajusta contribuțiile la Modelul de Forțe al Alianței Nord-Atlantice, în conformitate cu noua Strategie Națională de Apărare 2026 și cu viziunea denumită „NATO 3.0”, care prevede o implicare sporită a statelor europene în asigurarea propriei securități convenționale. Anunțul a fost transmis de oficialii Departamentului american

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share