SFS organizează seminare de instruire pentru contribuabili în perioada 6-17 martie

Share

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va organiza, în perioada 6-17 martie, mai multe seminare cu participarea contribuabililor. Graficul desfășurării seminarelor este publicat pe pagina-web a instituției.

Astfel, instruirile vor fi organizate prin intermediul aplicației Zoom și vor fi moderate de către angajații subdiviziunii responsabile de metodologia impozitelor și taxelor – autori de articole în reviste de specialitate și co-autori ai cadrului de reglementare.

Seminarele se vor axa pe modificările și completările Codului Fiscal, efectuate prin Legea nr. 356 din 29 decembrie 2022 pentru modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial nr. 456-459/30.12.22 art. 813, în vigoare din 1 ianuarie 2023), precum și pe subiectele specifice recepționate de la contribuabili.

Este de remarcat că, în acest context, contribuabilii care doresc să participe, sunt îndemnați să se înregistreze la compartimentul ”Seminare” de pe pagina-web a SFS, accesând următorul link: https://sfs.md/ro/seminare și completând formularul aferent seminarului dorit cu datele de contact.

Potrivit biroului de presă al autorității fiscale, SFS încurajează contribuabilii să propună tematici pentru seminarele ce urmează a fi organizate, prin accesarea compartimentului ”Seminare” de pe pagina-web www.sfs.md și utilizarea funcționalului ”Propuneți tema”.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share