Erzin – Orașul fără clădiri dărmate după cutremur

Există o localitate care continuă să stea în picioare, în timp ce toate oraşele din jur înregistrează daune uriaşe în urma cutremurului din Turcia. „Nu am făcut niciun compromis în construcții”, susține primarul oraşului Erzin.
Share

Există o localitate care continuă să stea în picioare, în timp ce toate oraşele din jur înregistrează daune uriaşe în urma cutremurului din Turcia. „Nu am făcut niciun compromis în construcții”, susține primarul oraşului Erzin.

Oraşul are aproximativ 42.000 de locuitori, iar cifrele acestea nu au suferit nicio schimbare la finalul săptămânii care a îngenuncheat Turcia. Bilanțul celor care au murit până acum a depășit 34.000 de oameni în Turcia și Siria.

În oraşul Erzin însă, nicio victimă, nicio clădire prăbuşită, aproape nicio pauză de la viaţa de zi cu zi. Câteva case şi minaretele moscheilor au fost avariate, atât.

Primar: „N-am făcut niciun compromis”

Primarul oraşului, Ökkeș Elmasoğlu – de la principalul partid de opoziție CHP (Partidul Republican al Poporului din Turcia) -, are însă o explicaţie mai informată: „Nu vreau să dau vina pe alţi primari din alte localităţi din Hatay. Vreau să povestesc propria experienţă. În ceea ce mă priveşte, nu am făcut niciun compromis (în construcţii, n.r.). La fel, nici primari din Erzin dinaintea mea n-au făcut compromisuri”, le-a explicat Elmasoğlu jurnaliştilor din Turcia.

„Nu avem nicio epavă. Nu avem răniți sau pierderi de vieți omenești din cauza cutremurului. Cu toate acestea, oamenii noștri din locuri precum İskenderun și-au pierdut viața; le transmit condoleanţele mele. Erzin este norocos în acest sens. Avem pagube, avem clădiri cu fisuri minore, medii. Avem câteva clădiri grav avariate. Dar acestea sunt rezultatele inevitabile a două cutremure mari, de 7,7 grade”, a mai spus primarul Ökkeș Elmasoğlu.

Edilul crede că este nevoie de o schimbare de mentalitate în ce priveşte disciplina în construcţii din ţara sa, astfel încât cetăţenii să nu mai aştepte nicio concesie din partea statului pentru construcţii ilegale. Cel puțin 6.000 de clădiri s-au prăbușit în cele zece provincii afectate de cutremure și niciuna în Erzin.

Amnistia din construcții dată de Erdogan

Pe 23 februarie 2018, în cadrul unei vizite prilejuite de alegerile municipale în Kahramanmaraş, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, le-a spus oamenilor: „Mulţumită amnistiei noastre în construcţii, am rezolvat problemele a 144.556 dintre cetăţenii noştri din Maraş”.

Erdogan vorbeşte despre ultima amnistiere a proprietarilor care au ridicat sau au modificat clădiri fără avizul municipalităţilor sau ocolind birocraţia. Cu toate că aceştia trebuiau amendaţi, iar clădirile – demolate, proprietățile au fost introduse în legalitate, în preajma alegerilor municipale. Guvernele anterioare au adoptat mai multe amnistii între 1955 și 2002. Ultima a fost cea dată de guvernul lui Erdogan în 2018 și a acoperit construcțiile ridicate până în 2017.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share