Moldoveancă arestată de FBI: cazul Mădălinei Cojocari

Moldoveancă arestați de FBI - cazul Mădălinei Cojocari
Share

FBI s-a implicat în cazul dispariției Mădălinei Cojocari, în SUA. Părinții fetiței de 11 ani au fost arestați

Mădălina Cojocari, o fetiță de 11 ani din Cornelius, Carolina de Nord, SUA, a fost văzută ultima dată pe 23 noiembrie, însă părinții ei i-au anunțat dispariția abia după trei săptămâni. Marți, FBI-ul a distribuit imagini video din 21 noiembrie, despre care se crede că sunt ultimele în care a fost surprinsă Mădălina. Părinții fetiței de 11 ani au fost arestați.

Poliția Cornelius i-a arestat sâmbătă pe mama Mădălinei, Diana Cojocari, de 37 de ani, originară din Republica Moldova, și pe tatăl ei vitreg, Christopher Palmiter, de 60 de ani, pentru că nu au anunțat forțelor de ordine dispariția unui copil, a declarat poliția. În Carolina de Nord, părinții sunt obligați să își declare copiii dispăruți în termen de 24 de ore, în conformitate cu „Legea lui Caylee” potrivit Insider.

În clipul distribuit pe Twitter de FBI, Mădălina Cojocari a fost surprinsă de cameră în autobuzul școlar aranjând-și părul. „Este cea mai recentă confirmare independentă pe care o au anchetatorii cu momentu în care Madalina ar fi fost văzută ultima dată. Ea a coborât din autobuz pe 21-11-22, la ora 16:59.

„Căutăm martori din afara familiei pentru a stabili cronologia exactă a momentului în care a dispărut”, a anunțat FBI Charlotte, Carolina de Nord, în postarea de pe Twitter.

FBI Charlotte a lansat noi fotografii cu Madalina Cojocari, în vârstă de 11 ani, fata din Carolina de Nord, care a fost dată dispărută de o lună.

„La începutul acestei săptămâni, v-am spus că Mădălina iubește caii. Puteți vedea bucuria pură pe care o simte atunci când își duce poneii de plastic la plajă”, a declarat un tweet al FBI Charlotte care însoțește fotografiile. „Și îi place să călărească poneiul adevărat pe nume Rayne.”

Mădălina, care are 1,47 metri, părul şaten şi cântăreşte 40 de kilograme, a fost văzută ultima acasă în seara de 23 noiembrie, dar a fost dată dispărută abia pe 15 decembrie. Pentru că a lipsit de la școală, un consilier a contactat-o pe mama ei, Diana Cojocari. Într-un final, aceasta s-a dus la școală pe 15 decembrie și a mărturisit că fiica ei a dispărut de 3 săptămâni.

Femeia a mai spus că în seara de 23 noiembrie ea și soțul ei s-au certat, iar acesta a plecat a doua zi în vizită la familia lui, revenind după câteva zile. Diana a spus că inițial a crezut că Mădălina a plecat, fără să-i spună, împreună cu tatăl ei vitreg. Femeia a mai spus că nu i-a anunțat dispariția mai devreme pentru că se temea că va avea din nou probleme cu soșul ei.

Autoritățile au vizitat anterior locuința la începutul anchetei și au găsit o zonă din bucătărie blocată cu placaj, potrivit documentelor obținute de WBTV.

Întrebat despre zona împădurită, Palmiter le-ar fi spus ofițerilor că va face un apartament separat.

Mădălina cântărește aproximativ 40 kg și a fost văzută ultima oară purtând blugi, pantofi Adidas roz, mov și alb și un tricou și jachetă albă.

Oricine are informații cu privire la locul unde se află Mădălina este rugat să contacteze Departamentul de Poliție Cornelius la 704-892-7773 sau Serviciul Crimestoppers North Mecklenburg la 704-896-7867

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Recolta de struguri din Moldova ar putea crește cu până la 15% în 2026

Recolta de struguri din Republica Moldova este estimată în acest an cu 10-15% mai mare decât cea din 2025, iar randamentul mediu este prognozat la 8-9 tone la hectar. Datele au fost prezentate în cadrul unei ședințe a Consiliului pentru lanțul de producție „Struguri, Vin, Produse pe bază de vin și Produse Prelucrate”, unde au

Mai mult conținut în limba română la TV: Proiectul, votat în prima lectură

Parlamentul a votat astăzi, 25 august, în prima lectură, un proiect de lege care prevede creșterea ponderii programelor TV în limba română și a conținutului audiovizual autohton. Inițiativa propune modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, precum și a Legii privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului. Una dintre principalele

În Armenia au fost reținuți fostul președinte Robert Kocearian și fiul său

Fostul președinte al Armeniei, Robert Kocearian, a fost reținut de autoritățile de la Erevan, într-un dosar de corupție. Potrivit presei locale, în cadrul aceleiași anchete a fost reținut și fiul său, Sedrak Kocearian, iar la domiciliul celuilalt fiu al fostului președinte, deputatul de opoziție Levon Kocearian, au fost efectuate percheziții. Robert Kocearian a fost escortat

Ucraina scoate din luptă nava-amiral a Flotei ruse din Marea Neagră: fregata „Amiral Makarov”, grav avariată

Fregata „Amiral Makarov”, nava-amiral a Flotei ruse din Marea Neagră, a fost grav avariată în urma atacului ucrainean asupra portului Novorossiisk din 12 august, potrivit unor imagini din satelit analizate de publicații și canale de monitorizare militare. Potrivit canalului rusesc „Voennîi Informator”, pe nava de război poate fi observată o perforație în partea din față

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share