Mai mult conținut în limba română la TV: Proiectul, votat în prima lectură

Share

Parlamentul a votat astăzi, 25 august, în prima lectură, un proiect de lege care prevede creșterea ponderii programelor TV în limba română și a conținutului audiovizual autohton. Inițiativa propune modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, precum și a Legii privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului.

Una dintre principalele prevederi ale proiectului este instituirea obligației pentru posturile de televiziune de a difuza, în intervalul 06:00–24:00, cel puțin 50% programe în limba română sau cu dublare în limba română. Excepția se va aplica posturilor destinate comunităților în care o minoritate etnică este majoritară în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Totodată, proiectul prevede majorarea, de la 50% la 60%, a cotei minime de servicii de televiziune în limba română sau cu subtitrare ori dublare în română în pachetele distribuitorilor. Serviciile de televiziune într-o altă limbă nu vor putea depăși 30% din totalul pachetului distribuit, pentru fiecare limbă în parte.

O altă modificare vizează susținerea producției audiovizuale autohtone. Furnizorii de televiziune ar urma să aloce cel puțin 5% din emisia săptămânală operelor audiovizuale realizate de producători independenți din Republica Moldova. De asemenea, cota operelor europene create de producători independenți va crește la cel puțin 10% din emisia săptămânală, dintre care minimum jumătate trebuie să fie opere recente, produse în ultimii cinci ani.

Proiectul prevede și majorarea, de la 10% la 20%, a cotei operelor muzicale ale compozitorilor și artiștilor din Republica Moldova. Cota de 30% pentru operele muzicale în limba română rămâne neschimbată.

Inițiativa introduce și un capitol nou în Codul serviciilor media audiovizuale, dedicat structurii și modului de funcționare a furnizorului public regional de servicii media al Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia. Sunt stabilite prevederi referitoare la numirea directorului, atribuțiile Comitetului managerial, componența și rolul Consiliului de supraveghere regional, precum și la caietul de sarcini, bugetul și răspunderea instituției.

Noile prevederi vizează și protecția minorilor și a persoanelor cu dizabilități. Datele personale ale minorilor colectate de furnizorii de servicii media nu vor putea fi utilizate în scopuri comerciale. Totodată, furnizorii vor prezenta anual Consiliului Audiovizualului un raport privind măsurile întreprinse pentru asigurarea accesibilității serviciilor pentru persoanele cu dizabilități.

Proiectul transpune, de asemenea, prevederi ale Directivei (UE) 2018/1808 privind serviciile mass-media audiovizuale și urmărește consolidarea capacității Consiliului Audiovizualului de reglementare și control.

În același timp, inițiativa reglementează aplicarea măsurilor restrictive internaționale în domeniul audiovizual. Astfel, pentru furnizorii și distribuitorii de servicii media sunt stabilite obligații privind verificarea partenerilor contractuali, păstrarea documentelor justificative și suspendarea difuzării în cazul încălcării măsurilor restrictive aplicabile.

Proiectul a fost elaborat de un grup de deputați, cu sprijinul Consiliului de experți de pe lângă Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, al experților Consiliului Audiovizualului și al reprezentanților Ministerului Culturii.

Modificările legislative urmează să fie examinate de Parlament în lectura a doua. În cazul adoptării, noile prevederi ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Din 2027, ora oficială a lumii se schimbă: ce trebuie să știm

Din 20 mai 2027, sistemul internațional de măsurare a timpului urmează să fie modificat, prin renunțarea la ajustările periodice ale Timpului Universal Coordonat (UTC) cu secunde intercalare. Măsura urmărește să reducă riscurile de erori în sistemele informatice, rețelele de comunicații și infrastructura energetică, care depind de sincronizarea precisă a ceasurilor. Din 1972, au fost adăugate

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share