Moldova, în pragul unei recolte record de struguri de masă: exporturile ar putea depăși 100 de mii de tone

Share

Viticultorii din Republica Moldova se așteaptă, în acest an, la o recoltă record de aproximativ 150 de mii de tone de struguri de masă, dintre care circa 100 de mii de tone ar putea ajunge pe piețele externe.

Până la mijlocul lunii august, suprafața viilor de soiuri pentru consum era de aproape 16 mii de hectare, iar recoltarea soiurilor de vară este deja în plină desfășurare. Deși au fost afectate parțial de înghețurile din primăvară, plantațiile s-au refăcut rapid, oferind struguri de calitate și în cantități abundente.

„Perspectivele sunt foarte bune. Putem depăși nivelul de export din 2023, care a fost de 84,5 mii de tone”, a declarat Gheorghe Gaberi, președintele Asociației producătorilor și exportatorilor de struguri.

O bună parte din producția de anul acesta provine din podgorii comerciale orientate spre export, cu destinații în Uniunea Europeană, CSI și Federația Rusă. Prețul mediu pe piața internă pentru un kilogram de struguri variază între 30 și 35 de lei.

Pentru comparație, în 2024, Moldova a reușit să exporte aproape 60 de mii de tone de struguri de masă, ceea ce înseamnă că anul curent ar putea marca un salt semnificativ al exporturilor.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Agricultorii ar putea primi înapoi majorarea accizei la motorină în 2027. Ce promite Guvernul

Agricultorii din Republica Moldova nu ar urma să resimtă, în 2027, impactul majorării accizei la motorină. Guvernul intenționează să le restituie integral suma aferentă creșterii accizei, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous, în plenul Parlamentului. Subiectul a fost abordat după o întrebare adresată ministrei de deputatul Sergiu Stefanco, care a atras atenția că o parte

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share