Inteligenţa artificială poate scăpa de sub control, avertizează premierul britanic

Share

Inteligenţa artificială poate scăpa de sub control, avertizează premierul britanic, în timp ce Marea Britanie vrea unor rol global în reglementarea acesteia

Prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, a avertizat joi despre riscurile inteligenţei artificiale, înaintea unui summit în care Marea Britanie speră să-şi asume un rol global în modelarea modului în care este proiectată siguranţa legată de această tehnologie, transmite CNBC.

Sunak a spus într-un discurs că inteligenţa artificială ”va aduce o transformare la fel de largă ca revoluţia industrială, apariţia electricităţii sau naşterea internetului”, în timp ce a adăugat că există riscuri asociate acesteia.

Premierul a spus că inteligenţa artificială ar putea facilita construirea de arme chimice sau biologice şi că criminalii ar putea exploata tehnologia.

”În cele mai improbabile, dar extreme cazuri, există chiar riscul ca omenirea să-şi piardă complet controlul asupra inteligenţei artificiale prin intermediul tipului de inteligenţă artificială numit uneori super inteligenţă”, a spus Sunak.

Discursul lui Sunak a venit în timp ce guvernul britanic se pregăteşte să găzduiască summitul pentru siguranţa AI, săptămâna viitoare.

Evenimentul îşi propune să reunească ţări şi companii pentru a discuta despre riscurile din jurul AI. Se va desfăşura în Bletchley Park – casa informaticienilor care au spart un cod care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial.

Miercuri, guvernul Regatului Unit a lansat un raport numit ”Capabilităţi şi riscuri din AI de frontieră”, în care explică AI de frontieră ca ”modele AI de uz general de mare capacitate care pot îndeplini o mare varietate de sarcini şi pot potrivi sau depăşi capacităţile prezente în cele mai avansate modele de astăzi.”

Această definiţie include unele dintre modelele mari de limbaj care stau la baza aplicaţiilor, cum ar fi ChatGPT de la OpenAI şi chatbot Bard de la Google.

Sunak a anunţat că Regatul Unit va înfiinţa primul institut de siguranţă AI din lume, pentru a evalua şi testa noi tipuri de AI pentru a înţelege riscurile.

Sunak a spus că la Summitul pentru Siguranţa AI de săptămâna viitoare va propune înfiinţarea unui ”comitet de experţi cu adevărat global, desemnat de ţările şi organizaţiile participante pentru a publica un raport privind starea ştiinţei AI”.

SUA şi China sunt considerate în general cei doi lideri în inteligenţa artificială, găzduind unele dintre companiile lidere din lume.

Regatul Unit are câteva firme notabile de inteligenţă artificială, cum ar fi DeepMind, deţinută de Alphabet, precum şi universităţi puternice orientate spre tehnologie.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share