Meta, compania mamă a Facebook, a anunţat venituri peste aşteptări

Share

Meta Platforms, compania mamă a Facebook, a raportat cea mai mare cifră de afaceri trimestrială de la listarea sa la bursă acum peste un deceniu, pe fondul unei cereri pentru publicitate în creştere, şi a câştigurilor aduse de dezvoltarea unor noi tehnologii AI şi a programelor de reducere a costurilor, notează Wall Street Journal.

Vânzările Meta au crescut la 34,1 miliarde de dolari, în creştere cu peste 23% faţă de anul precedent. Acesta este al treilea trimestru consecutiv de creştere a veniturilor pentru Meta, după ce compania s-a confruntat cu un declin al încasărilor în cea mai mare parte a anului 2022. Creşterea de 23% reprezintă cea mai mare creştere de la an la an a veniturilor Meta din al treilea trimestru al anului 2021 până în prezent.

Evoluţia companiei s-a schimbat în bine în ceea ce CEO-ul Mark Zuckerberg a numit un „an al eficienţei”. Investitorii au fost încurajaţi de îmbunătăţirile în ceea ce priveşte capacităţile de targetare a reclamelor ale companiei şi avansurile în domeniul inteligenţei artificiale. Redresarea Meta în publicitate a fost un factor crucial în revenirea Facebook, după ce, în 2022, Apple a implementat schimbări privind confidenţialitatea care au eliminat 10 miliarde de dolari din veniturile Meta.

Inteligenta artificială va reprezenta cea mai mare arie de investiţii pentru Meta în 2024, în ceea ce priveşte resursele de inginerie şi calcul, a declarat Zuckerberg.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share