Etichetă: #contrabandă

Social

Fostul procuror Nicu Șendrea, implicat într-o schemă de eliberare a unui contrabandist condamnat în Belgia

Unul dintre cei mai controversați foști procurori din perioada guvernării PD, Nicu Șendrea, reținut săptămâna trecută de CNA, este acuzat că ar fi intervenit pe lângă judecători și procurori cu sume de zeci de mii de euro, pentru a obține eliberarea unor infractori notorii. Printre aceștia se numără și Mihail Răileanu, cunoscut în cercurile criminale

Social

Reacția Agenției Servicii Publice la destructurarea unei rețele de contrabandă cu autovehicule

Agenția Servicii Publice (ASP) a reacționat oficial în urma destructurării unei grupări criminale specializate în contrabanda cu autovehicule, despre care se presupune că ar fi acționat în complicitate cu angajați ai Serviciului Vamal, ai ASP și ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Într-un comunicat de presă, ASP a subliniat că instituția colaborează activ cu

Economie

Republica Moldova – principalul izvor de contrabandă cu țigări pentru România. Vremuri bune pentru vameșii și polițiștii de frontieră din R.Moldova

Piața neagră a țigaretelor din România a ajuns la 10,4% din totalul consumului în luna mai a acestui an, în creștere de la 9,8% în martie, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Novel. Potrivit datelor transmise luni de către JTI, acesta este cel mai ridicat nivel al contrabandei din ianuarie 2020. Studiul de

Economie

Mărfuri de contrabandă în valoare de un milion de lei, depistate în raionul Ștefan Vodă

Polițiștii de frontieră din sud-estul Republicii Moldova au depistat un microbuz plin cu bunuri de contrabandă care urmau a fi comercializate în orașul Căușeni. Microbuzul cu marfă era condus de un bărbat de 37 de ani, din Republica Moldova. Acesta a fost oprit în regiunea localităților Tudora și Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, se arată într-un

Social

Obiecte din aur, depistate în geanta unui străin care venea în Moldova

12 obiecte din aur au fost depistate în geanta unui cetățean străin care intenționa să ajungă cu ele în Republica Moldova. Incidentul a avut loc ieri, 18 decembrie, în postul vamal Palanca, pe sensul de intrare în țară. Funcționarii postului vamal în conlucrare cu inspectorii Centrului chinologic și polițiștii de frontieră au supus controlului un

Social

A încercat să transporte ilegal în Marea Britanie 170 de pachete de țigări

Un tânăr de 21 de ani a încercat să transporte ilegal în Marea Britanie 170 pachete de țigări. Acesta însă, a fost prins pe Aeroportul Chișinău de către vameși. Potrivit Serviciului Vamal al Republicii Moldova, un tânăr cu dublă cetățenie, moldovenească și română, de 21 de ani, a fost depistat ieri, 16 septembrie, de către

Social

Contrabandiștii moldoveni condamnați în Europa se plimbă nestingherit în Moldova

Contrabandiștii moldoveni condamnați în Europa rămân liberi în Moldova, constată  reprezentanții asociației obștești „Dreptul la Dreptate”. Într-o conferință de presă la IPN, președintele asociației, Pavel Grigorciuc susține că, spre regret, în multe state europene contrabanda cu țigări înflorește, aceasta având rădăcini în estul Europei, inclusiv în Republica Moldova. Și acest fenomen, potrivit lui, are un

Social

Contrabandiștii moldoveni condamnați în Europa, liberi în Republica Moldova

Contrabandiștii moldoveni condamnați în Europa rămân liberi în Moldova, constată reprezentanții asociației obștești „Dreptul la Dreptate”. Într-o conferință de presă la IPN, președintele asociației, Pavel Grigorciuc susține că, spre regret, în multe state europene contrabanda cu țigări înflorește, aceasta având rădăcini în estul Europei, inclusiv în Republica Moldova. Și acest fenomen, potrivit lui, are un

Uncategorized @ro

17 tone de narghilea și 1,5 milioane țigări de contrabandă

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Serviciului Vamal, au ridicat circa 17 tone de narghilea și 1,5 milioane de țigări în Chișinău, ce urmau să fie transportate ilegal în România, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate. Cele 19 percheziții au fost desfășurate timp de trei zile, în mai multe locații din Chișinău. Prima captură de

Share