Contrabanda cu arme de la vama Albița ar fi început în 2023. Șeful Vamei: „A fost o lecție pentru sistem”

Share

Contrabanda cu arme descoperită la punctul de trecere a frontierei Albița ar fi început încă din anul 2023, a declarat șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. Potrivit acestuia, majoritatea cazurilor investigate s-ar fi produs în perioada 2024–2025, iar anchetele autorităților, inclusiv cele interne, sunt în plină desfășurare.

Radu Vrabie a precizat că, până în prezent, nu au fost identificați angajați ai Serviciului Vamal implicați direct în schema de contrabandă. Totodată, el a menționat că trecerile ilegale nu au avut loc în aceeași tură, însă cel mai probabil s-au produs la același punct de trecere a frontierei.

În dosar sunt vizate cinci persoane: exportatorul, brokerul vamal și transportatorul – reținuți și plasați în arest în Republica Moldova – șoferul camionului, aflat în detenție în România, precum și o a cincea persoană, considerată organizatorul schemei, cercetată pentru complicitate la contrabandă. Șeful Vămii nu a putut confirma dacă au fost identificați și alți actori implicați.

„A însemnat o lecție pentru noi”, a declarat Radu Vrabie, subliniind că, în urma acestui caz, au fost inițiate verificări ale procedurilor interne din cadrul Serviciului Vamal.

Referindu-se la riscul de corupție, Vrabie a menționat că sistemul vamal face parte din societate și este expus acestui pericol, însă a evitat să emită concluzii definitive, precizând că nu poate oferi un verdict după doar două luni de activitate.

Potrivit datelor prezentate, în ultimii trei ani, 54 de funcționari vamali au fost suspendați pe durata examinării cauzelor penale. Dintre aceștia, doar unul a fost recunoscut vinovat, nouă au fost reîncadrați în sistem, iar ceilalți se află în continuare în proces de judecată.

ZIDEZI.md amintește că, pe 20 noiembrie, un moldovean a încercat să traverseze frontiera cu România la volanul unui camion încărcat cu arme și muniții. Autovehiculul a trecut de controlul moldovenesc, dar a fost oprit de autoritățile române. Munițiile ar fi fost introduse în Republica Moldova prin contrabandă, cu ajutorul unui cărăuș care efectua curse regulate cu un camion marfar din Ucraina.

Serviciul Vamal susține că suspiciunile au apărut în cadrul controlului coordonat de la frontiera moldo-română și au fost semnalate de un funcționar vamal din Republica Moldova. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a precizat că munițiile erau ascunse în spații special amenajate în camion, iar informațiile preliminare infirmă ipoteza potrivit căreia autovehiculul ar fi traversat frontiera cu Ucraina.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share