Etichetă: #Armata Națională

Social

Soldații în termen se instruiesc la poligoanele Armatei Naționale

Militarii în termen din Brigăzile de infanterie motorizate „Moldova” și „Dacia” vor executa, în perioada 1-6 martie, curent, trageri de luptă la Centrele de instruire ale unităților din Bălți și Cahul. Conform programului pregătirii de luptă, soldații în termen din batalioanele de instruire inițială vor fi antrenați la acordarea primului ajutor medical, aruncarea grenadei de

Social

Armata Naţională a semnat un protocol de colaborare cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii

Şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale, general de brigadă Eduard Ohladciuc şi şefa Delegației Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova (CICR), Doris El Doueihy, au semnat, astăzi, la Ministerul Apărării un protocol de colaborare dintre cele două instituţii. Documentul prevede extinderea cooperării dintre Armata Națională și CICR, în

Social

Peste 700 de tineri au fost încorporați în serviciul militar în termen

În Armata Naţională, în perioada 23-24 ianuarie, curent, s-a desfășurat procesul de încorporare în serviciul militar în termen. Potrivit şefului Centrului Gestionare Resurse de Mobilizare și a efectivului Armatei Naționale, colonel Octavian Druţă, pe parcursul celor două zile, au fost încorporați peste 700 de tineri. Sursa a specificat că recruţii au trecut un examen medical

Social

Delegație a Uniunii Europene, la Ministerul Apărării

O echipă de experți din cadrul Uniunii Europene (EPF — Facilitatea Europeană pentru Pace) a efectuat, astăzi, o vizită de lucru la Ministerul Apărării. Membrii delegației UE, care au fost însoțiți de E.S. Janis Mazeiks, Ambasador UE la Chișinău, au avut o întrevedere oficială cu ministrul Apărării Anatolie Nosatîi. Agenda discuțiilor a cuprins subiecte cu

Social

Soldații se întorc la iubite, toate vesele și fericite. Demobilizarea e în toi

Soldații în termen care au fost încorporaţi în Armata Naţională în ianuarie anul 2022, sunt trecuți în rezervă. În perioada 17-19 ianuarie, curent, peste 500 de soldați sunt eliberați din serviciul militar obligatoriu, în cadrul unor ceremonii solemne desfăşurate în unitățile din garnizoanele Bălți, Cahul și Chişinău. Totodată, soldații în termen care s-au evidențiat prin

Social

Colegiul Militar, în prima ședință din anul 2023

Membrii Colegiului Militar s-au întrunit astăzi, la Ministerul Apărării, în prima ședință din anul curent. Agenda reuniunii a cuprins discuții privind prioritățile de politici și obiectivele generale ale Ministerului Apărării pentru anul 2024, viziunea pe sectorul de apărare pentru Strategia de Securitate Națională, precum și impactul asupra procesului de elaborare a documentelor de politici pe

Geniștii Armatei Naționale au executat, pe parcursul anului 2022, 179 de misiuni de deminare, în urma cărora au depistat și nimicit 668 de obiecte explozive și 14 705 de cartușe
Social

Geniștii Armatei Naționale au executat 179 de misiuni de deminare în 2022

Geniștii Armatei Naționale au executat, pe parcursul anului 2022, 179 de misiuni de deminare, în urma cărora au depistat și nimicit 668 de obiecte explozive și 14 705 de cartușe. Potrivit locotenent-colonelului Igor Livițchi din cadrul Serviciului geniu, anul trecut, geniștii militari au fost cel mai des solicitați în raioanele Ştefan Vodă, Anenii Noi, Căușeni,

Social

Bombe și explozii la Cahul

Militarii din Brigada de infanterie motorizată „Dacia” execută, în perioada 27-28 decembrie, curent, trageri de luptă la Centrul de instruire al unității din municipiul Cahul. Militarii în termen și pe contract din subunitățile de artilerie sunt antrenaţi în desfăşurarea unui exerciţiu practic, în cadrul căruia execută trageri din aruncătorul de bombe. Antrenamentele au loc în

Social

Militarii Armatei Naționale se antrenează la poligonul de la Bălți

Militarii din Brigada de Infanterie Motorizată „Moldova” execută, în perioada 22-23 decembrie, curent, trageri de luptă la Centrul de instruire al unității din municipiul Bălți.

Efectivul plutoanelor de artilerie sunt antrenaţi în desfăşurarea unui exerciţiu practic,

Share