Tentativă de asasinat la Strășeni: Consilierul Alexandru Trohin se simte în pericol, agresorul fiind cercetat în libertate

Share

Noi detalii au ieșit la iveală în cazul tentativei de asasinat din Strășeni, unde consilierul local Alexandru Trohin a fost la un pas de a fi împușcat. Incidentul, petrecut pe 24 octombrie, a lăsat familia consilierului în stare de neliniște, în timp ce autorul tentativei este cercetat în stare de libertate, deși nu este la prima abatere de la lege.

Contactat de echipa NewTV, Trohin a declarat că a fost audiat de către autorități abia la șase zile după incident. În plus, el afirmă că tentativa de asasinat ar putea avea conotații politice, având în vedere apartenența sa la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), condus de fostul premier Ion Chicu, și a relatat că a primit noi amenințări.

„Nu pot să neg nimic absolut, ca să înțelegeți”, a spus Trohin, explicând că în dimineața zilei următoare incidentului a descoperit pe terenul său un mesaj împotriva președintei Maia Sandu, montat de un necunoscut surprins pe camerele de supraveghere.

De asemenea, consilierul a menționat că este un istoric de altercații cu atacatorul, iar în urma perchezițiilor efectuate de autorități la domiciliul acestuia, au fost găsite șase pistoale, două arme cu pompă și o armă de vânătoare. Trohin a subliniat că poliția ar fi trebuit să rețină suspectul pentru cel puțin 72 de ore pentru a clarifica toate aspectele, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În plus, un locuitor al orașului i-a relatat că același individ l-ar fi amenințat cu arma într-un incident anterior.

Poliția a confirmat inițierea unui proces penal, fiind în derulare expertize medico-legale și audieri ale martorilor. Cu toate acestea, suspectul este cercetat în libertate, fapt care adâncește neliniștea în rândul familiei consilierului și al comunității din Strășeni.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share