România desființează Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Atribuțiile vor fi preluate de DRP

Share

Guvernul României a decis desființarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), care va fi absorbit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), potrivit unei ordonanțe de urgență publicate pe site-ul oficial al instituției.

Documentul prevede că DRP va prelua toate atribuțiile, personalul, patrimoniul, contractele și litigiile fostului departament, urmând să funcționeze cu un număr maxim de 108 posturi. Conducerea va fi asigurată de un secretar de stat numit de prim-ministru, acesta având și calitatea de ordonator terțiar de credite. Finanțarea se va realiza de la bugetul de stat, prin Secretariatul General al Guvernului.

Executivul de la București justifică măsura prin necesitatea unei gestionări mai eficiente a resurselor publice, reducerea fragmentării programelor de sprijin și consolidarea capacității instituționale de a răspunde nevoilor comunităților românești din afara granițelor. Totodată, reorganizarea este legată de noile reglementări financiar-bugetare și angajamentele asumate de România la nivel european și internațional.

Transferul patrimoniului și al responsabilităților dintre cele două instituții se va face în termen de 60 de zile, prin protocoale de predare-preluare. În plus, în 30 de zile, Guvernul urmează să actualizeze Hotărârea privind organizarea și funcționarea DRP pentru a reflecta noile schimbări.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share