Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în colaborare cu procurorii PCCOCS și polițiștii din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, au desfășurat în această dimineață un amplu val de percheziții în sudul țării.
În total, 60 de descinderi au fost efectuate în cadrul unei cauze penale ce vizează coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali, toate săvârșite în proporții mari. Totodată, ancheta vizează și spălarea de bani în proporții deosebit de mari, atribuibilă unui grup criminal organizat.
Autoritățile nu au oferit deocamdată informații suplimentare privind persoanele vizate sau bunurile ridicate, menționând că detalii vor fi comunicate după finalizarea acțiunilor procesuale.




