Grecia: Pompierii moldoveni contribuie la stingerea unui incendiu

Share

Echipa de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI, detașată în Republica Elenă, a fost solicitată pe 29 iulie seara pentru a sprijini colegii eleni în lichidarea unui incendiu forestier de mari proporții.

Conform IGSU, în jurul orei 16:00, a fost raportat un incendiu care a cuprins aproximativ 600 de hectare de vegetație și pădure pe insula Evia. În momentul deplasării echipei noastre, în zona afectată acționau deja 60 de pompieri eleni cu zece autospeciale de intervenție.

Astfel, treisprezece pompieri din Republica Moldova s-au deplasat în zona orașelor Kreiza și Filadis cu patru autospeciale de intervenție pentru a sprijini forțele și serviciile locale. Pompierii IGSU au reușit să localizeze focarele de ardere pe sectorul lor în dimineața zilei de 30 iulie, în jurul orei 07:00.

Reamintim că, pe 13 iulie, primii 20 de pompieri moldoveni au plecat spre Grecia pentru a contribui la stingerea incendiilor de vegetație, însoțiți de cinci unități de tehnică. Pe 29 iulie, alți 20 de pompieri, membri ai echipei de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI, au fost detașați în Republica Elenă pentru a înlocui primul grup.

Misiunea de Pre-poziționare va dura până pe 15 august 2024, iar pompierii IGSU vor participa zilnic la misiuni de monitorizare, patrulare și stingere a eventualelor focare în locațiile stabilite de autoritățile locale.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share