Cercetați pentru fals în acte și spălare de bani

Share

Doi bărbați sunt cercetați penal în dosare de fals în acte și spălare de bani, după ce ar fi organizat înstrăinarea unui imobil din centrul municipiului Chișinău cu eschivarea de la plata impozitelor. În urma tranzacției, aceștia nu ar fi achitat obligațiuni fiscale.

Potrivit materialelor cauzei, în perioada lunii noiembrie 2015, cele două persoane au identificat un intermediar pe care l-au determinat în schimbul unei sume de bani să înregistreze pe numele său o companie care s-a ocupat de cumpărarea unui imobil din centrul Chișinăului la prețul de 2 379 739 lei.

Ulterior, prin falsificarea semnăturii intermediarului și din numele acestuia, beneficiarii de facto ar fi înregistrat multiple tranzacții financiare, iar mai târziu a înstrăinat imobilul la prețul de 8 574 368 de lei, fără achitarea impozitelor la stat. Această sumă reprezintă impozitul pe venit al persoanei fizice, obținut în urma vânzării imobilului.

În cadrul investigațiilor s-a constatat că intermediarul nu ar fi cunoscut despre tranzacțiile financiare menționate, toate acestea fiind executate de către cele două persoane. La finele săptămânii trecute, ofițerii CNA au operat 14 percheziții la domiciliile suspecților, de unde au ridicat documente și telefoanele mobile ale bănuiților. În prezent, ambele persoane sunt cercetate în stare de libertate.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share