Biroul Migrație și Azil al MAI va fi reorganizat

Share

Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul privind organizarea și funcționarea Inspectoratului General pentru Migrație. Acesta presupune modificarea denumirii Biroului Migrație și Azil în Inspectoratul General pentru Migrație și instituirea unor unități structurale necesare pentru realizarea eficientă a atribuţiilor structurii.

Reorganizarea Biroului Migrație și Azil va contribui la consolidarea capacităților pentru legalizarea și documentarea persoanelor strămutate din Ucraina, sporirea capacității pentru a răspunde eficient provocărilor și amenințărilor, precum și de a ține sub control situația migrațională, operaționalizarea promptă a monitorizării șederii străinilor pe teritoriul țării, soluționarea în termen (15 zile calendaristice) a dosarelor solicitanților dreptului de ședere în Republica Moldova.

În acest context, modificările vor spori accesul la serviciile de informare, consultare și documentare a străinilor și solicitanților pe întreg teritoriul țării prin intermediul oficiilor teritoriale Nord, Centru și Sud, precum și vor contribui la posibilitatea oferirii calitative a serviciilor solicitate de investitori, de reprezentanții mediului de afaceri, privind documentarea străinilor ce sosesc în scop de muncă, inclusiv de cetățenii din statele membre UE.

În acest mod, va fi realizată suplinirea statului de personal cu 50 unități pentru implementarea eficientă a competențelor funcționale și atribuțiilor stabilite, pentru organizarea și prestarea serviciilor de calitate, dezvoltarea cooperării și consolidarea capacităților instituționale în prevenirea, monitorizarea și combaterea șederii ilegale a străinilor.

La fel, vor fi desconcentrate atribuțiile la nivel teritorial, pentru a fi mai aproape de cetățean și de beneficiarul solicitant.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Cetățean străin, reținut în Moldova pentru presupuse activități în interesul serviciilor ruse

Un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, a fost reținut în Republica Moldova fiind suspectat că ar fi colectat neautorizat informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse. Potrivit Poliției, bărbatul ar fi fost recrutat în august 2026 și pregătit pentru desfășurarea unor activități de destabilizare pe

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share